100 de copii din zona Moldovei vor fi operați, la Iași, de specialiști cardiologi din țările UE

0
125

Medici specialişti din marile clinici ale Uniunii Europene, împreună cu medici şi asistente din Iaşi şi alte judeţe ale Regiunii de Nord Est, vor efectua, la Institutul de Boli Cardiovasculare „Prof.dr. George I.M. Georgescu” Iaşi, 100 de intervenţii chirurgicale gratuite.

 

Beneficiarii, 100 de copii care suferă de malformaţii cardiace, vor fi operaţi în cadrul unui proiect lansat de Universitatea de Medicină şi Farmacie ‘Grigore T. Popa’ Iaşi.

 

Proiectul, intitulat „Formarea specialiştilor în domeniul cardiologiei pediatrice pentru un act medical de calitate cu scopul îmbunătăţirii calităţii vieţii”, este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.

 

„Prin acest proiect ne propunem să formăm profesional în domeniul medical, mai precis în domeniul chirurgiei cardiace pediatrice, care este o nişă unde nu avem suficienţi specialişti nu doar în regiunea de Nord Est, ci în toată ţara. Pe parcursul formării profesionale medicii şi asistenţii vor beneficia de un suport financiar, iar o parte dintre aceştia vor efectua stagii de practică în spitale din Uniunea Europeană”, a declarat Mihaela Tomaziu-Todosia, managerul proiectului.

 

Proiectul îşi propune promovarea şi sprijinirea formării profesionale a personalului medical din domeniul cardiologiei pediatrice precum şi creşterea gradului de informare a populaţiei cu privire la importanţa depistării precoce a malformaţiilor cardiace congenitale. De asemenea, îşi propune furnizarea de formare profesională la locul de muncă pentru dezvoltarea competenţelor necesare pentru personalul medical din domeniul cardiologiei pediatrice.

 

„Este un proiect integrator, o premieră pentru România, care rezolvă atât problemele de pregătire cât şi cele de sănătate din România. În acest moment, în toată ţara avem doar zece medici pregătiţi pe chirurgie cardiovasculară pediatrică şi doar 60 de medici pregătiţi pe cardiologie pediatrică”, a spus Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor.

 

În cadrul acestui proiect, o echipă de experţi străini, formată din 13 medici şi asistente, vor efectua stagii de pregătire teoretică şi practică cu un număr de 75 de medici şi 160 de asistente, care vor fi selectaţi din spitalele ieşene: Spitalul de Pediatrie ‘Sfânta Maria’, Institutul de Boli Cardiovasculare „prof.dr. George I.M. Georgescu” şi Maternitatea ‘Cuza Vodă’.

 

Modulul practic de pregătire va consta în 100 de operaţii de cardio-chirurgie pediatrică efectuate de experţii străini împreună cu medicii şi asistentele din grupul ţintă, la Institutul de Boli Cardiovasculare „prof.dr. George I.M. Georgescu” Iaşi.

 

„Acest proiect înseamnă nu numai venirea unor specialişti din Uniunea Europeană, un lucru foarte greu de făcut pentru că proiectul prevede o sumă destul de mică pentru salarizarea acestor persoane, dar acest proiect va forma un număr important de cadre medicale de diferite specializări care vor lucra în domeniul cardiologiei pediatrice şi a chirugiei cardiovasculare pediatrice. În clinica noastră avem format un nucleu, dar trebuie să lărgim această paletă şi trebuie să scădem vârsta pacientului, anume nou-născutul”, a declarat jurnaliştilor prof.univ. dr Grigore Tinică, managerul Institutului de Chirurgie Cardiovasculară Iaşi.

 

(Sursa: radioiasi.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments