„Haiducul” din Tătărași, la un pas de o mare ȚEAPĂ. Gheorghe Cheșcu nu are voie să ridice un nou imobil, în zona „Doi Băieți”

0
1004

Omul de afaceri Gheorghe Cheşcu vrea să ridice în zona „Doi Băieţi” un nou imobil de locuinţe, spaţii comerciale şi birouri doar că legea momentan îi este potrivnică, anunță „Ziarul de Iași”. Proprietarul Flux SRL a reuşit în timp să strângă o suprafaţă considerabilă de teren în zona Doi Băieţi, cumpărând printre altele terenul aflat peste drum de clădirea E.ON, imobil aflat tot în proprietatea lui şi unde compania respectivă este chiriaşă.

 

Terenul pe care Cheșcu dorește să ridice noul imobil, în suprafaţă de 4.300 de metri pătraţi, este situat pe strada Ciurchi la numărul 138. După o investiţie de peste 800.000 euro în terenul cu pricina, Cheşcu stă de luni bune cu buza umflată, mulţumindu-se doar să demoleze construcţiile existente anterior.

 

În prezent, omul de afaceri îşi poate amenaja acolo cel mult o grădină, până la intrarea în vigoare a noului Plan Urbanistic General al Iaşului. „A fost emis certificatul de urbanism nr. 1.810/1 iulie 2014, prin care s-a precizat că cererea de construire imobil locuinţe, spaţii comerciale şi birouri pe teren proprietate contravine dispozitiilor OUG nr.114/2007, terenul fiind încadrat, prin PUG Iaşi, în zona grădinilor, scuarurilor şi faşiilor plantate publice”, au transmis oficialii municipalităţii ieşene. Întrebat de jurnalişti dacă avea cunoştinţă despre această încadrare a terenului, Cheşcu a răspuns că nu.

 

Totuşi, proprietarul Flux este încrezător în investiţie şi stă în expectativă până la intrarea în vigoare a noului PUG. „Aşteptăm PUG-ul, să vedem ce o să prevadă acesta”, a spus acesta.

 

Citește și Haiducul Cheşcu face ce vrea în Iaşi: o ilegalitate de 5.000 de metri pătraţi. Patronul de la Flux, crede că legile sunt doar pentru prostime

 

De la mijlocul anului trecut, acesta a intrat în forţă şi pe segmentul imobiliar, investind în construcţia unui bloc de locuinţe în vecinătatea centrului Oxygen. Înfiinţată în februarie 1993, Flux SRL desfăşura afaceri de peste 23 milioane de lei, potrivit ultimului bilanţ, din urmă cu doi ani. În 2013 societatea deţinută de Cheşcu era „pe plus” cu 2,2 milioane de lei. Totuşi, în 2008, cifra de afaceri depăşea valoarea de 30 de milioane de lei, iar profitul era aproape dublu faţă de cel consemnat în urmă cu doi ani.

 

(Sursa: ziaruldeiasi.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments