Alina Gorghiu acuză PSD că va vota împotriva cererii DNA de arestare a senatorului Dan Şova

0
89

Alina Gorghiu, copreşedintele Partidului Naţional Liberal, a declarat, joi, că din informaţiile sale Partidul Social Democrat va vota împotriva solicitărilor procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie în cazul senatorului Dan Şova, exact la fel cum a făcut-o în ultima perioadă când a fost vorba de parlamentari PSD sau din coaliţia aflată la guvernare.

”Înţeleg deja că în grupul parlamentar senatorial al social-democraţilor s-a decis ca în cazul Şova să se voteze împotrivă. Noi am luat deja această decizie, la grup, nu ne vom opune niciodată acestor cereri”, a mai spus Gorghiu.

Care sunt acuzaţiile care i se aduc lui Dan Şova

Senatorul PSD, Dan Şova, este acuzat de DNA de săvârşirea a trei infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu. Dan Șova este urmărit penal în acest dosar încă din iulie 2014 deoarece procurorii anticorupţie susţin că la sfârșitul lunii februarie senatorul ar fi depus la DNA, prin reprezentat legal, 11 procese verbale false prin care încerca să se dezvinovățească de implicarea în încheierea celor trei contracte semnate cu complexele Turceni și Rovinari.

De asemenea, procurorii mai arată că senatorul ar fi distrus toate hardurile calculatoarelor societății de avocați, în care se găseau convorbirile dintre avocați și cele două compleze energetice. DNA susține că, între 2007 și 2009, Dan Șova a încheiat mai multe contracte și acte adiționale cu Complexul Energetic Rovinari și Complexul Energetic Turceni. DNA mai susţine că, în calitate de avocat coordonator, ”mențiune trecută expres în toate aceste contracte”, Şova a participat la mai multe discuții legate de obiectul respectivelor documente, s-a deplasat la sediul CER și CET și la alte instituții contribuind efectiv la încheierea acestor contracte și acte adiționale efectuând în plus și activitate de consultanță juridică în temeiul acestor contracte și acte adiționale.

Însă probleme penale ale senatorului Şova nu s-au terminat aici, ci din contră, s-au amplificat. Direcţia Naţională Anticorupţie a intrat în posesia procesului verbal al adunării generale a societăţii de avocaţi din data de 19.01.2009  adică, ulterior celui fals prezentat mai sus, în care se menţionează „HOTĂRÂREA nr.1” care are cu totul alt conţinut. Este evident în aceste condiţii faptul că procesul verbal din data de 05.01.2009 nu a existat la data respectivă cu conţinutul respectiv. „Caracterul fals al celor 11 înscrisuri relevă întreprinderea de acţiuni de o gravitate deosebită din partea suspectului Şova Dan-Coman, activitate infracţională orientată în mod vădit în scopul obstrucţionării anchetei fapt ce periclitează grav obiectivele de interes public ale urmăririi penale şi implicit ale înfăptuirii justiţiei penale în general,” mai arată DNA.

DNA susține că că procesele-verbale respective în privinţa cărora suspectul Şova Dan-Coman le-a alterat conţinutul reprezintă mijloace materiale de probă în procesul penal. La data comiterii acestor fapte Şova Dan-Coman era senator în Parlamentul României. Astfel,  Şova Dan-Coman a folosit în faţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie documente false în scopul de a se sustrage de la răspunderea penală şi pentru a compromite aflarea adevărului şi interesele justiţiei.

Comisia juridică a avizat pozitiv cerea DNA pentru reţinerea şi areasterea lui Dan Şova

Miercuri, Dan Şova, proaspăt reprimit în PSD, a venit în faţa senatorilor de la Comisia juridică pentru a-şi susţine nevinovăţia. Însă, nu a reuşit să-i convingă. Senatorii au avizat cererile procurorilor anticorupţie cu şase voturi „pentru” şi „cinci” împotrivă. Potrivit unor informaţii apărute în presă (deoarece lucrările Comisiei juridice se desfășoară cu ușile închise atunci când sunt discutate și votate cererile DNA) fostul ministru al Marilor Proiecte din guvernul Ponta le-ar fi spus senatorilor că procurorii ar fi manipulat martorii și că, pentru ce a făcut el la combinatele Turceni și Rovinari, ar merita statuie, nu dosar penal. La ieșire, în fața jurnaliștilor, „angajatorul” avocatului Ponta nu a vrut să vorbească şi s-a rezumat la a spune „Vă spun o singură propoziție. În fața comisiei, am spus numai adevărul, în fața plenului, voi spune numai adevărul“.

 

 

 

 

 

 

Sursa: romanialibera

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments