O fotografă din New York se plimbă de ani de zile goală pe stradă pentru a-şi face fotografii. În prezent, vrea să strângă bani pentru publicarea unei cărţi cu arta sa.
Erica Simone, de 29 de ani, a realizat o serie de fotografii în care apare nud, în timp ce se plimba, mânca şi face lucruri normale prin New York.
„Ideea a venit după ce m-am întrebat care e scopul hainelor şi al modei în societatea modernă. Ce purtăm ne permite să le arătăm celorlalţi cine suntem sau cine vrem să fim. De felul nostru, suntem goi. Cum am ajuns să ne îndepărtăm atât de mult de starea noastră naturală încât e ilegal să fii gol în public? Mulţi râd, zâmbesc, aplaudă. Cel mai greu a fost când a trebuit să merg cu metroul până la capăt pentru a obţine o fotografie reuşită. Singura persoană care ştia ce fac era tipul de lângă mine care îmi ţinea haina. Mai multe persoane au aflat despre proiectul meu, dar până atunci eram deja îmbrăcată. Trebuie să te simţi confortabil cu cine eşti, cu corpul şi mintea ta”, s-a întrebat Erica şi se pare că locuitorii New York-ului sunt de acord cu ea.
În ciudat faptului că a apărut goală în public şi pe străzile oraşului american în toţi aceşti ani, ea nu a fost atacată în vreun fel de trecători, iar poliţia nu a oprit-o niciodată. Până acum a expus o serie din fotografii într-o galerie de artă contemporană, dorind în acelaşi timp să strângă bani pentru a publica o carte. Deşi are nevoie de 10.000 de dolari, tânăra a lansat o campanie online în urma căreia a strâns deja 6.500 de dolari.
Sursa: rtv