O fetiţă în vârstă de 5 ani din China a fost ţinută în condiţii insalubre de propriul ei tată, alături de porci.
Xiao Tuetong a fost descoperită de autorităţile chineze după ce vecinii au dat alarma, relatează The Mirror. Micuţa a fost găsită fără pantaloni, înconjurată de fecale şi legată de un stâlp, în bucătărie, alături de porcii familiei.
Hsin Fang, vecin: „O auzeam deseori plângând şi se ştia faptul că nu este îngrijită aşa cum trebuie, dar după ce a văzut-o legată în timpul unei vizite, unul dintre oamenii de aici a decis să informeze autorităţile.”
Atunci când angajaţii de la serviciile sociale au ajuns, tatăl fetiţei, Xiao Tuan, în vârstă de 70 de ani, le-a spus că nu are energia necesară pentru a avea grijă de copil, din moment de soţia sa, în vârstă de 35 de ani, a fost diagnosticată cu probleme psihice. El a spus că tot timpul sau îl dedica femeii şi nu mai avea timp de fetiţă.
„Nu o leg mereu. Uneori are voie să se joace cu porcii. Dar încearcă mereu să fugă şi am fost îngrijorat că se va răni, a fost pentru binele ei”, a declarat bărbatul.
Fetiţa, care nu putea să vorbească, a fost transportată la spital, unde a fost verificată de medici, urmând să se întoarcă la tatăl ei.
„Nu a fost nici prost hrănita şi nici abuzata. Tatăl ei nu a fost răutăcios şi îi pasă foarte mult de fiica lui. Încercam să găsim o grădiniţă unde poate fi îngrijită, iar tatăl ei să se poată descurca mai bine”, a declarat un purtător de cuvânt al serviciilor sociale.
Sursa: stirileprotv