Mai multe oraşe europene au fost cuprinse în aceste zile de un nor toxic, cauzând emiterea unor alerte de sănătate şi restricţii în trafic.
Guvernul britanic a emis joi un avertisment, după ce norul periculos a continuat să cuprindă vaste regiuni din Europa, scrie The Guardian.
„Vânturile aduc poluarea de pe continent, iar poluarea locală şi condiţiile meteo au condus la niveluri ridicate de poluare pe teritoriul Marii Britanii. Nivelurile sunt aşteptate să scadă joi noaptea şi mai mult în cursul zilei de vineri”, a declarat un purtător de cuvânt al departamentului însărcinat cu mediul înconjurător.
Andrew Grieve, expert în calitatea aerului, a spus că analiza norului toxic a arătat că 90% din poluare a fost generată în oraşele europene, în mare parte de „traficul diesel”.
Norul toxic s-a aşezat în mare parte din Europa, în ultimele două zile. Mai multe oraşe din Franţa, Spania, Germania, Italia, Polonia şi Lituania au fost afectate.
Oficialii britanici din sănătate au emis avertizări pentru bolnavii de astm şi cei cu probleme cu inima şi plămânii să-şi reducă activitatea în aer liber.
„Două treimi din persoanele care suferă de astm se confruntă cu o agravare a simptomelor atunci când aerul este poluat, astfel că sunt supuşi unui potenţial risc de atac astmatic”, a avertizat un oficial din sănătate.
Norul toxic a cuprins şi capitala Franţei, determinând autorităţile să reducă limitele de viteză în trafic şi să interzică arderea deşeurilor, după ce nivelul de poluare a ajuns aproape de cel maxim.
Smogul conţine particule de funingine şi substanţe chimice eliberate în mare parte de eşapamentele de la maşinile diesel şi pe benzină.
Sursa: stirileprotv