La ţară oamenii încă mai sunt bătuţi de poliţie. Se închid uşile în secţie şi te fac una cu pământul.Un sătean din Prisăcani-Iaşi a fost bătut cu sălbăticie, mai multe ore, în secţia de poliţie ţinută în beznă. Doi poliţişti şi un jandarm i-au fracturat cinci coaste, i-au perforat plămânii şi i-au deplasat coloana vertebrală.
Scenă incredibilă pentru România anului 2013: trei poliţişti din Prisăcani (Iaşi) au bătut un sătean timp de trei ore, rupându-i cinci coaste şi perforându-i plămânul, după care l-au aruncat afară din postul de poliţie ca pe un sac de cartofi.
Dacă n-ai vedea halul în care arată victima, un bărbat de 53 de ani, n-ai crede. Şi, de la debutul scandalului, şefii Poliţiei Răducăneni şi Iaşi se ascund de presă, nedorind să explice comportamentul agenţilor de poliţie din comuna Prisăcani.
Umflat la secţie
Pe 8 august, Constantin Plop se întorcea de la şcoala din comună, unde munceşte ca îngrijitor, când a fost acostat de poliţistul Alexandru Gheorghiu. După spusele victimei, între cei doi există un conflict vechi, Plop îndrăznind să depună o plângere la Poliţia Locală împotriva agentului. Ţăranul spune că “omul legii” i-a cerut socoteală, s-au certat, l-a urmărit până în curtea casei, unde lucrurile au degenerat: Constantin Plop a scos o rangă cu care l-a lovit peste degete pe poliţist. “I-am spus: ce cauţi la mine în curte, ia ieşi afară!”.
Gheorghiu a plecat după ajutoare şi s-a întors cu alţi doi agenţi, Plop fiind destul de incoerent în privinţa identităţii acestora. Pe unul l-a recunoscut, era agentul Lucian Petrea, de la Poliţia din Grozeşti, iar celălalt, pe care nu-l mai văzuse ar fi fie un jandarm, fie un poliţist din Răducăneni.
Constantin Plop are ochii umflaţi, cinci coaste rupte şi plămânul perforat, iar gorilele din Poliţie sunt protejate de superiorii lor
A leşinat pe drum
“Au tăbărât pe el, i-au pus cătuşe la mâini şi la picioare şi l-au dus cu forţa la Postul de Poliţie ca pe un criminal”, povesteşte soţia lui Constantin Plop. El spune că ţipa şi că neamurile din vecinătate s-au adunat pe uliţă, însă n-au putut interveni, pentru că poliţiştii erau ameninţători. L-au răpit şi l-au dus la secţie. Nevasta şi alte femei au stat toată noaptea în faţa postului de poliţie, aşteptând neputincioase să-l elibereze. “Toate becurile dinăuntru erau stinse. Am bătut cu picioarele în uşă şi nu ne-au dat drumul. Pe la 2 noaptea l-au scos afară. Era leşinat. Plin de sânge, se ţinea de pereţi, a mai făcut câţiva metri şi s-a prăbuşit pe marginea drumului”, povesteşte, în lacrimi, soţia lui Constantin Plop.
“S-a împiedicat singur”
Femeia îşi blestema zilele, a crezut că moare. “Un vecin a sunat la Salvare şi au venit să-l ia. M-a întors la secţie, să-i întreb pe poliţişti de ce l-au bătut şi mi-au spus că nu i-au făcut nimic, că s-a impiedicat şi a căzut pe ciment”, mai spune femeia.
În aceeaşi seară, ginerele victimei era pe drum, se întorcea de la muncă din Italia. Între Arad şi Cluj a stat numai cu urechea în telefon să afle ce se mai întâmplă cu tatăl său, sechestrat în secţia de poliţie. “Dimineaţă la 6.00 am ajuns în sat şi m-am dus direct la Poliţie. Am văzut pe jos bucăţi din pantofii tatei şi basca lui, iar un agent o impinge cu piciorul după un dulap. Le-am cerut explicaţii şi mi-au spus că s-a lovit singur, că s-a împiedicat”, povesteşte Adrian Dorneanu.
Dar când s-a dus la spital, la Iaşi, ginerele s-a speriat: socrul său era complet desfigurat, avea faţa tumefiată, îi fracturaseră cinci coaste, i-au deplasat câteva vertebre şi i-au perforat plămânul. De sub o coastă îi ieşea un tub de dren, noroc că-l operaseră pentru că altfel murea.
“Nu poţi să-l baţi în halul ăsta!”
După o săptămână de spitalizare, Constantin Plop a primit din nou permisiunea de la medici să se hrănească, până atunci stând doar pe perfuzii. “Poliţistul mi-a violat domiciliul, a intrat în curtea casei mele şi de aceea i-am dat peste mână”, îngaimă el, potrivindu-şi perna în care se sprijină. Vecinii spun că Plop e cam beţiv şi recalcitrant, dar că nu e periculos pentru cei din jur. “Când bea, îi sare ţandăra, dar nu poţi să-l baţi în halul acesta”, spune o femeie din vecini.
IPJ ignoră bătaia din timpul nopţii
Punctul de vedere oficial al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi este că bărbatul tulbura ordinea şi liniştea publică şi că a fost dus la secţia de poliţie pentru a i se întocmi dosar penal pentru ultraj. “A sărit cu o rangă de metal la agentul de poliţie”, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi. Acesta nu lămureşte însă bătaia soră cu moartea, care a urmat în secţia de poliţie, afirmând că se fac cercetări.
Soţia lui Constantin Plop a depus plângere la Parchet, iar victima se va prezenta la Institutul de Medicină Legală pentru a se constata suferinţele la care a fost supus.