Ministerul rus de externe califică decizia autorităților de la Chișinău, care i-au declarat indezirabili în Republica Moldova pe directorul general al agenției informaționale „Russia Today”, Dmitri Kiselev, și prezentatorul TV Andrei Kondrașov, drept una „revoltătoare” și care ar face dovada discriminării instituțiilor de presă ruse.
Potrivit unui comunicat difuzat pe site-ul oficial al Externelor de la Moscova, autoritățile moldovene nu ar fi prezentat nicio un act clar și motivat juridic ce ar putea motiva o asemenea decizie.
„Se pare că, fiind nemulțumiți doar de epurarea din spațiul mediatic național al posturilor rusești cu maximă audiență, Moldova a decis să urmeze calea Ucrainei, importând de la vecini arsenalul metodelor de luptă prin sancțiuni cu jurnaliștii ruși. Asemenea metode restrictive nu pot fi calificate decât ca o suprimare a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, interpretate în propriul său fel la Chișinău, care își declară atașamentul pentru valorile democratice europene”, susține diplomația rusă.
Ministerul rus de Externe își anunță speranță că „faptele strigătoare la cer de încălcare de către Republica Moldova a obligațiilor sale internaționale privind asigurarea libertății de exprimare” vor fi „calificate corespunzător” de OSCE.
Directorul general al postului „Russia Today”, Dmitri Kiselev, și prezentatorul rus de televiziune, Andrei Kondașov, care urmau să prezinte documentarul propagandistic „Crimeea. Calea spre Patrie” («Крым. Путь на Родину»), au fost declarați oficial persoane indezirabile în Republica Moldova. Informația a fost confirmată pentru Deschide.md de către ofițerul de presă al Ministerului Afacerilor Interne, Alina Merlici.
Amintim că și o echipă de jurnaliști ruși de la postul național de televiziune „Rossia 24” nu a fost lăsată să intre pe teritoriul Republicii Moldova, pentru a reflecta alegerile regionale din autonomia găgăuză.
(Sursa: deschide.md)