Discuții aprinse între NATO și Rusia asupra situației din Europa: Trimiteți trupe în alte țări!

0
70

Înalți oficiali din cadrul NATO și din Rusia au avut discuții aprinse și contradictorii, vineri, despre cine poartă responsabilitatea pentru înrăutățirea dramatică a relațiilor Est-Vest, relatează Associated Press, citată de Agerpres.

„Marea diferență este că suntem o alianță defensivă. Dumneavoastră trimiteți trupe în alte țări”, i-a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, unui membru al parlamentului Rusiei.

În schimb, parlamentarul rus, Konstantin Kosaciov, a negat categoric că Rusia își folosește trupele regulate în Ucraina, notând că alianța condusă de SUA vorbește mult, în aceste zile, despre necesitatea de a respecta dreptul internațional, granițele unei țări și suveranitatea, dar tocmai ea a bombardat o națiune suverană, fosta Iugoslavie, în 1999.

Stoltenberg și Kosaciov, care este președintele Comisiei pentru afaceri internaționale a Consiliului Federației Ruse (camera superioară a parlamentului n.r.), au discutat în timpul unei întâlniri organizate, de Forumul de la Bruxelles, un eveniment anual sponsorizat de centrul de reflecție German Marshall Fund. Discuția, la care au luat parte de asemenea asistentul secretarului de stat, Victoria Nuland, și șefa diplomației Uniunii Europene, Federica Mogherini, a evidențiat din nou cât de puternic a devenit decalajul dintre Rusia și Occident, notează AP.

La un moment dat, Mogherini a remarcat că schimburile de replici păreau să vină dintr-un alt secol.

Când discuția a ajuns la amenințarea tot mai mare a atacurilor cibernetice, utilizate pentru a submina economia sau securitatea unei țări, o tactică de război hibrid la originea căreia multe surse occidentale suspectează că s-ar afla rușii, Kosaciov l-a întrebat direct pe Stoltenberg dacă NATO ar bombarda o țară responsabilă pentru un astfel de atac.

Însă Nuland i-a cerut imediat parlamentarului rus să spună dacă el pune o „întrebare planificată”.

Stoltenberg a dat un răspuns în mod deliberat obscur.

„Vom face ceea ce este necesar pentru a proteja toți aliații”, a spus el. „Dar eu nu am de gând să vă spun exact cum am să fac asta… acesta este mesajul principal”.

 

 

 

 

 

 

Sursa: agerpres

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments