VIDEO. Anchetă la Rădăuţi. Un bărbat internat pentru răceală a murit în ziua următoare

0
85

Dublă anchetă la Spitalul din Rădăuţi, după ce un bărbat de 47 de ani, internat pentru o răceală, a murit la câteva ore după ce a început tratamentul cu antibiotice, iar familia acuză acum medicii. Rudele bărbatului spun că doctorii nu i-ar fi făcut un test să vadă dacă este alergic. Fiul bărbatului spune că, potrivit raportului medicilor legişti, tocmai o reacţie alergică a fost cauza morţii.

 

Bărbatul în vârstă de 47 de ani a ajuns prima dată la spitalul din Rădăuţi pe 8 martie, cu simptome de răceală şi cu tuse. După un control la secţia de Pneumologie, pacientul a fost chemat a doua zi pentru investigaţii amănunţite.

A doua zi când a ajuns la spital, bărbatul a început tratamentul cu antibiotic. După câteva ore, însă, familia spune că pacientul a început să se simtă rău.

 

Soţia poveşteşte că, după opt ore, bărbatului i-a fost administrată şi o a doua fiolă de antibiotic, de această dată intravenos. Spre seară, starea lui s-a agravat, iar medicul de gardă a decis să cheme ambulanţa pentru a-l transporta la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava. Familia spune că ambulanţa nu avea medic, iar aparatul de monitorizare era defect. Asta ar fi dus la o întârziere de trei ore până când bolnavul a plecat către celălalt spital.

 

Medicii de la Rădăuţi au chemat o altă ambulanţă de la Suceava. Pacientul a fost preluat la jumătatea drumului, când – spune familia bărbatului -, acesta era deja în stop cardio-respirator.

Atât conducerea spitalului din Rădăuţi, cât şi poliţia au început o anchetă pentru a stabili cum a murit bărbatul.

Familia este hotărâtă să facă plângere şi la Colegiul Medicilor.

 

 

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments