FC Barcelona s-a impus în derby-ul cu marea rivală Real Madrid, scor 2-1, și și-a mărit avantajul față de „galactici” în clasamentul din Primera Division.
FC Barcelona a câștigat, duminică seară, partida disputată pe „Camp Nou”, contra celor de la Real Madrid, scor 2-1, în etapa a 28-a a campionatului Spaniei. Catalanii au spart gheața în minutul 19, prin Mathieu, dar Cristiano Ronaldo a restabilit egalitatea după o jumătate de oră de joc.
Victoria gazdelor a fost adusă de Luis Suarez, după ce uruguayanul a marcat în minutul 56. După această rundă, FC Barcelona rămâne pe prima poziție a clasamentului, cu 68 de puncte, iar madrilenii se află pe locul secund, cu 64 de puncte.
Sursa: evz