Boala bătrâneţii afectează tot mai mulţi tineri români

0
84

Boala Parkinson este cunoscută în special ca suferinţă care afectează persoane cu vârste de peste 65 de ani, dar, în ultimii ani, vârsta la care este depistată maladia a scăzut la 40 – 50 de ani, a declarat Dafin Mureşanu, preşedintele Societăţii de Neurologie din România (SNR).

Parkinson, a doua boală neurodegenerativă ca frecvenţă, după Alzheimer, afecta, în special persoane cu vârste de peste 65 de ani, a spus Mureşanu.

„Din nefericire, în ultimii ani, însă, vârsta la care este depistată maladia a scăzut la 40 – 50 de ani, uneori chiar şi la 30 de ani”, a mai spus acesta, cu o zi înainte de începerea celei de a patra ediţii a Cursului Internaţional despre Boala Parkinson şi Afecţiunile de Mişcare, care va avea loc la Poiana Braşov, în perioada 23 – 25 martie.

El a precizat că majoritatea cazurilor se înregistrează la pacienţi a căror vârstă depăşeşte 55 de ani, dar unul din 20 de cazuri are debutul înainte de vârsta de 40 de ani. Bărbaţii sunt mai expuşi, statisticile arătând că prevalenţa bolii este de 1,5 bărbaţi la o femeie, a mai spus Mureşanu.

La nivel mondial, sunt diagnosticate cu boala Parkinson aproximativ şase milioane de persoane. Numai în China există mai mult de 1,7 milioane de persoane cu această afecţiune. În Europa se estimează că sunt în prezent peste 1,2 milioane de pacienţi cu boala Parkinson, iar numărul acestora este posibil să se dubleze până în 2030, a mai spus Mureşanu.

În România, potrivit ultimelor date, sunt trataţi peste 70.000 de bolnavi cu maladia Parkinson, dar există un număr mai mare de bolnavi care încă nu au fost diagnosticaţi.

Potrivit specialiştilor, boala Parkinson s-a dovedit a fi mult mai frecventă în rândul sudorilor, medicilor, stomatologilor, profesorilor, avocaţilor, oamenilor de ştiinţă şi preoţilor, iar programatorii au o vârstă mai mică în momentul diagnosticului. Oamenii implicaţi în procesul de fabricaţie şi de transport prezintă un risc mai mic de a dezvolta maladia. Boala Parkinson este mai frecventă în mediul rural. Agricultorii sunt mai predispuşi la această boală decât vânătorii şi silvicultorii.

Există mai mulţi bărbaţi decât femei cu boală Parkinson, însă situaţia diferă foarte mult în funcţe de ţară. Astfel, există un contrast puternic între prevalenţa crescută masculină din Nigeria şi predominanţa feminină din Japonia.

Etiopia are cea mai mică prevalenţă a bolii Parkinson înregistrată în lume (7 la 100.000). Ţara cu cea mai mare prevalenţă din lume este Albania (800 la 100.000). În această ţară, mai multe afecţiuni neurologice au fost raportate cu o incidenţă mai mare.

În 1875, Henri Huchard a detaliat primul caz de boală Parkinson juvenilă. El a descris la un copil de trei ani toate caracteristicile clinice ale bolii Parkinson. De atunci, cazul de boală Parkinson cu vârsta cea mai mică a fost cel al unei fete de 10 ani din Oklahoma, care a prezentat primele simptome la numai doi ani. Cu toate acestea, dezvoltarea maladiei la persoanele sub vârsta de 30 de ani este neobişnuită.

 

 

 

 

 

 

Sursa: descopera

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments