Al doilea deținut evadat de la Curtea de Apel Iași parcă A INTRAT ÎN PĂMÂNT. Polițiștii cred că sunt pe urmele sale (VIDEO)

0
90

Ion Ţigănescu, unul dintre cei doi moldoveni care au evadat în urmă cu o săptămână din curtea noului Tribunal, nu a fost încă prins de poliţişti. Fie se ascunde în municipiul Iaşi la vreun prieten, fie a reuşit să treacă înot Prutul şi se află acasă, cred cei care îl caută.

 

El a fost prins la începutul lunii martie în Vama Albiţa, când încerca să intre în România, din Republica Moldova, neştiind că numele său se află pe lista celor daţi în urmărire generală. Ţigănescu fusese condamnat la patru ani de închisoare în Portugalia, pentru tăinuire, arată „Ziarul de Iași”.

 

 

Se pare că acesta a avut noroc cu carul în România. În primul rând, bărbatul a profitat de o „oportunitate“ greu de refuzat, când, la sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii vasluieni i-au deschis la propriu poarta Tribunalului şi l-au „invitat“ să fugă, lucru de care, evident, a profitat. Lucru uimitor, Ţigănescu a avut de asemenea noroc deoarece, dintre cei trei poliţişti care l-au păzit, pe doi i-au apucat nevoile fiziologice chiar înainte să evadeze.

 

 

Încă un noroc chior a fost pentru el faptul că poliţiştii nu l-au încătuşat, astfel că a fugit „liber de orice sarcini“, iar poliţiştii nu l-au putut ajunge din urmă. Culmea, imediat după ce a evadat, a găsit o casă al cărei proprietar era plecat la serviciu unde s-a ascuns de urmăritori, iar aici a mâncat şi a băut în voie. Tot aici, el a găsit telefoane cu care şi-a sunat mai mulţi prieteni.

 

Citește și Doi basarabeni AU EVADAT de la Curtea de Apel Iaşi. Potretul robot al fugarilor

 

Poliţiştii ieşeni au precizat că încă nu l-au prins, dar că „îi suflă în ceafă“. „Bărbatul încă nu a fost prins, dar cercetările continuă“, a precizat Anca Vîjiac, purtător de cuvânt al Poliţiei. Cum colegii din Vaslui au „comis boacăna“, poliţiştii ieşeni au fost nevoiţi să spele imaginea Poliţiei, lucru care a reuşit pe jumătate, prinzându-l rapid pe celălalt evadat, Ioan Nica. Acesta din urmă a fost găsit în zona autogării, la două zile după evadare.

 

(Sursa: ziaruldeiasi.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments