Procurorii vasluieni care instrumentează dosarul de corupţie în care sunt cercetaţi mai mulţi medici de la spitalul din Vaslui au solicitat Ministerului Sănătăţii desfăşurarea unui control la Secţia de Ginecologie. Având în vedere că în vestiarele doctoriţelor arestate au fost descoperite medicamente care provoacă avort, procurorii au cerut un control al Agenţiei Naţionale a Medicamentului, pentru a se stabili legalitatea deţinerii acestora.
Motivarea prelungirii arestării celor doi medici ginecologi în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, Simona Botez şi Doina Andrei, scoate la iveală noi detalii incendiare.
Cele două inculpate, spun procurorii în propunerea de prelungire a arestării, „au comis fapte grave de fals şi infracţiuni de corupţie, fapte repetate care s-au desfăşurat într-o perioadă lungă de timp” şi „au înţeles să obţină beneficii materiale ilicite rapide din infracţiuni de corupţie comise într-un spital public, transformând prestarea serviciilor medicale într-o activitate ilicită destinată în cea mai mare parte aducerii de beneficii personale”.
În propunerea Parchetului de prelungire a stării de arest preventiv a celor doi medici ginecologi a fost invocat faptul că din motive obiective până la această dată, în termenul foarte scurt, de nici o lună de zile scurs de la momentul arestării preventive a inculpatelor nu s-a reuşit finalizarea urmăririi penale. Ulterior formulării propunerii arestării preventive a inculpatelor au fost efectuate acte de urmărire penală, respectiv au fost audiaţi 29 de martori, s-a solicitat efectuarea unui control de către specialiştii ANAF asupra modului în care funcţionau cabinetele medicale ale celor două inculpat, s-a instituit sechestrul asigurator asupra sumelor de bani identificat cu ocazia percheziţiilor.
„S-a solicitat Ministerului Sănătăţii efectuarea unui control asupra modului în care îşi desfăşoară activitatea angajaţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, Secţia de Obstetrică – Ginecologie în raport direct cu activităţile ilegale investigate în acest dosar, s-a solicitat Agenţiei Naţionale a Medicamentului efectuarea unui control pentru a efectua verificări cu privire la legalitatea deţinerii medicamentelor găsite în fişetele inculpatelor, precum şi la efectele pe care le produc asta în linie directă şi în legătură cu infracţiune de întrerupere a cursului sarcinii şi de declaraţiile pacientelor care au fost supuse unor astfel de intervenţii din partea inculpatelor”, se arată în referatul procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui.
Doi medici, peste 30 de infracţiuni
„De asemenea s-au solicitat documentaţii de la instituţiile statului în vederea lămuririi aspectelor care au reieşit din investigaţiile efectuate , s-a dispus extinderea cercetărilor cu privire la faptele rezultate în urma administrării probelor, s-au audiat inculpatele cu privire la noile infracţiuni reţinute în sarcina lor.”, se mai arată în referatul procurorilor. În urma extinderii cercetărilor, medicul Simona Botez este urmărit penal pentru săvârşirea a 12 infracţiuni, din care nouş sunt pentru luare de mită, iar Doina Andrei pentru 20 de infracţiuni, dintre care 17 sunt pentru luare de mită. Acestora li se adaugă mai multe acte materiale de întreruperea ilegalş a sarcinelor, însă numărul acestora se va avea în vedere la finalul anchetei când se va face o analiză la amploarea activităţii infracţionale a celor doi medici.
Motivarea prelungirii arestarii
În hotărârea prin care au dispus prelungirea arestării celor doi medici, pronunţată săptămâna trecută de Tribunalul Vaslui, judecătorii arată că se impune în continuare măsura arestului având în vedere „periculozitatea crescută a faptelor reţinute în sarcina lor, amplificată de faptul că acestea presupun o anumită repetabilitate şi o anumită desfăşurare în timp, natura valorilor sociale afectate ca urmare a acestui ilicit penal,protejarea relaţiilor sociale referitoare la desfăşurarea activităţilor de serviciu fără exercitarea de acte de corupere a funcţionarilor publici săvârşite din partea altor persoane, încercările anterioare ale inculpatelor de a influenţa martori , ori de a altera mijloace de probă; nu în ultimul rând este necesară o intervenţie fermă din partea autorităţilor judiciare pentru a nu crea opiniei publice impresia că astfel de activităţi ilicite deosebit de grave rămân nesancţionate, pasivitate care ar putea încuraja sporirea activităţii infracţionale.”
La aprecierea pericolului concret al faptelor, judecătorii au avut în vedere şi „reacţia societăţii la asemenea fapte”. „Totodată, caracterul conspirat al metodelor folosite denotă specializarea inculpaţilor şi dificultatea identificării şi tragerii la răspundere penală, împrejurare care subliniază nevoia dispunerii în cauză a unei măsuri preventive aspre”, se mai arată în motivarea Tribunalului Vaslui.
Luni, Curtea de Apel Iaşi a respins contestaţiile celor doi medici, împotriva deciziei de prelungire a arestării, astfel că Simona Botez şi Doina Andrei îşi vor petrece şi următoarele 30 de zile după gratii. Cei doi ginecologi au fost arestaţi preventiv pe 19 februarie.
Sursa: adevarul