Ultima coadă din România supravieţuieşte de un sfert de secol. Cât de simplu ar fi ca totul să se rezolve online

0
95

După 1989, românii au scăpat încet-încet de mai toate cozile din viaţa lor. Una singură a scăpat însă, în ciuda tuturor schimbărilor prin care am trecut în ultimul sfert de veac: coada la fisc.

În ultimii 25 de ani, coada la plata taxelor şi impozitelor a fost unul dintre puţinele lucruri constante în viaţa românilor. Şi dacă cumva credeai că anul aceasta este altfel – încă din primele zile ale lui 2015 a fost îmbulzeală la ghişeele din sectoarele 1 şi 4 ale Capitalei. Şi asta cu toate că la sectorul 1 şefa Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale spune că “suntem pe primul loc între primarii la operaţiuni de plată cu POS”. La fel se întâmplă şi în Timişoara, Brăila, Constantă, Cluj-Napoca sau Galaţi.

Paradoxal, alternativă există, dar nu este suficient folosită. 110 primarii din ţară sunt înscrise în ghişeul.ro, Sistemul Naţional Electronic de plată online prin care teoretic orice român ar trebui să-şi poată plăti cu cardul, pe Internet, taxele, impozitele şi amenzile. Printre aceste 110 primarii se număra toate sectoarele Capitalei, majoritatea reşedinţelor de judeţ, dar şi comune precum Vulcana Bai din Dâmboviţa sau Miroslava din Iaşi.

Şi apropo de judeţul Iaşi, reşedinţa sa nu este înrolata în ghişeul.ro deoarece, după cum declară viceprimarul chiar la începutul acestui an, “o să vedem exact ce se întâmplă, nu ştiu ce înseamnă ghişeul.ro, dacă este un site oficial, n-am vrea să facem plăţi în Insulele Feroe, vrem să facem plăţi în România.” Pe de altă parte, primăria Iaşi are propriul sistem de plată online a taxelor, dar spre deosebire de cel de pe ghişeul.ro, care este securizat la cele mai înalte standarde, în cazul acestuia chiar Google avertizează: “Conexiunea nu este privată. Atacatorii pot încerca să vă fure informaţiile de pe dfpl.primaria-iasi.ro (de exemplu, parolele, mesajele sau informaţiile despre cardurile de credit).” Un mesaj care nu e tocmai menit să-ţi dea încredere atunci când vrei să-ţi taxele cu cardul pe Internet.

Pe de altă parte, la Iaşi există totuşi un sistem de plată online a taxelor. În total, numărul municipalităţilor din România care oferă o astfel de facilitate – fie că e printr-un sistem propriu sau prin ghişeul.ro – ajunge pe la 112. 112 din 263 de oraşe şi 2.685 de comune, câte sunt în ţara noastră. Dat fiind că sunt atât de puţine, te-ai gândi că înrolarea în ghişeul.ro trebuie aşa fie foarte complicată, mai ales pentru primăriile de ţară, din moment ce nu le oferă o astfel de facilitate contribuabililor.

Doar că nu este. Nu e nevoie nici măcar un drum la Bucureşti, trebuie doar că primarii să aibă o hotărâre de Consiliu Local care stabileşte cine plăteşte comisioanele (este o formalitate, fiindcă legislaţia prevede că acestea sunt plătite întotdeauna de primarii) şi să pună la poştă un dosar cu acte. Răspunsul vine în 2-3 săptămâni. De altfel, ca să fie şi mai simplu, Asociaţia Comunelor din România le-a trimis un mail cu toate actele necesare la dosar tuturor gospodarilor de comune din ţara care au o adresă de poştă electronică.

Şi contribuabilii prefera, în mod clar, această variantă. În fiecare an numărul celor care preferă să achite taxele online creşte semnificativ: de pildă, 2014 valoarea totală a datoriilor către stat plătite prin ghişeul.ro a fost aproape dublă faţă de 2013. Pe de altă parte, se pare că instituţiilor le e greu să renunţe la cozi şi să aibă încredere în Internet. Chiar şi pentru primăriile înrolate în ghişeul.ro tot va fi nevoie să faci un drum la ghişeul de lemn sau de tablă, pentru a îţi ridica datele de acces – user-ul şi parola.

Acest drum ar putea fi însă evitat, cu condiţia ca legislaţia să permită şi utilizarea altor canale de distribuţie a datelor de acces, de pildă platformele securizate de internet banking ale băncilor. Ideea e că oricine foloseşte Internet banking probabil că va prefera să-şi plătească şi taxele tot online. Iar numărul romanilor care utilizează acest serviciu ajungea în 2014 la aproape 1,2 milioane, potrivit unui studiu recent.

Comparând cu mai puţin de 100.000 de plăţi online de taxe locale, cât s-au înregistrat tot în 2014, rezultă că numărul celor care nu ar mai sta la coadă ar putea creşte de peste 12 ori prin această metodă foarte simplă: să nu mai fie nevoie de ridicarea datelor de acces pentru ghişeul.ro. Încet-încet, în felul acesta romanii ar putea scăpa şi de ultima coada: cea la taxe şi impozite, care se încăpăţânează să supravieţuiască de un sfert de secol.

 

 

 

 

 

Sursa: stirileprotv

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments