Rusia acuză din nou SUA și UE de criza din Ucraina

0
50

Criza actuală din estul Ucrainei reprezintă o consecință directă a amestecului țărilor occidentale în afacerile interne ale Ucrainei, susține Ministerul de Externe rus, într-un comunicat dat publicității marți, potrivit RIA Novosti.


„Linia de amestec grosolan în afacerile interne ale altor state a fost aplicată în cazul Ucrainei, unde, sub influența și cu sprijinul SUA și UE, în februarie 2014, a avut loc o schimbare anticonstituțională de regim, care a condus la evenimentele tragice ale conflictului civil din sud-estul Ucrainei”, menționează comunicatul MAE rus.

 

Potrivit textului, „din păcate, numeroase crime împotriva populației civile din partea grupurilor armate, aflate sub controlul autorităților ucrainene, victimele în masă și dezastrul umanitar din regiunile Lugansk și Donețk nu-i interesează absolut deloc pe cei care la vremea respectivă ‘erau dezolați’ în ceea ce privește respectarea drepturilor omului în Kosovo”.

În acest context, diplomația rusă face apel la toți partenerii Federației Ruse să facă alegerea corectă între câștigul politic de conjunctură pe termen scurt și interesele strategice privind construirea unui sistem fiabil de securitate europeană, pe baza principiului indivizibilității sale, egalității și a respectării reciproce a intereselor, se menționează în text.

 

„Însăși logica dezvoltării mondiale, provocările și amenințările comune la adresa comunității internaționale dictează, mai mult ca oricând, nevoia de decizii exclusiv colective, în cadrul unor formate internaționale”, concluzionează Ministerul de Externe rus.

 

 

 

(Sursa: independent.md)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments