O femeie din Buzău are de plătit statului aproape o mie de lei, deşi apare în evidenţele ANAF că are un venit de numai un leu! Cu toate că femeia susţine că a fost casnică toată viaţa, venitul pe care l-ar avea ar proveni din dividente, spun cei de la Fisc.
Totul a ieşit la iveală când femeia nu a putut beneficia de servicii medicale gratuite pentru că nu şi-a plătit contribuţia la asigurările de sănătate.
Şi nu este un caz izolat. Potrivit reprezentanţilor ANAF, la nivel naţional sunt în aceeaşi situaţie câteva zeci de mii de persoane.
Femeia în vârstă de 60 de ani a aflat întâmplător că e datoare o mie de lei la stat când s-a dus la spital.
Aşa au aflat că femeia figurează la Fisc că are un venit din dividente de… un leu.
Dividentele atrag obligatoriu plata unei cote de 5,5% drept contribuţie de asigurare de sănătate. Iar pentru că suma este în acest caz derizorie, de doar 1 leu, procentul se aplică la valoarea salariului minim pe economie.
Funcţionarii de la administraţia financiară Buzău spun că femeia trebuie să-şi plătească datoria la Casa de Asigurari de Sănătate până la finele lunii martie. În caz contrar, i se vor aplica penalităţi şi dobânzi.
Sursa: antena3