Judecătoarea lui Bercea Mondial, terenuri la mare şi la munte din banii de şpagă

0
88

Judecătoarea reţinută după ce ar fi luat mită de la Bercea Mondial are o avere de invidiat. Femeia nu s-a limitat la a avea terenuri doar la munte. În 2011, şi-a luat un teren de mai bine de un hectar la o aruncătură de băţ de mare, în localitatea constănţeană Corbu.

Chiar dacă în zonă nu există electricitate, apă sau gaze, în doar câţiva ani, când vor fi introduse aceste utilităţi, preţul terenului ar putea creşte şi de patru ori.

Terenul pe care judecătoarea şpăgară l-a cumpărat în apropiere de plajă este numai bun pentru amplasarea unui hotel sau a unui spaţiu comercial.

Tranzacţia a fost una extrem de inspirată, având în vedere că la momentul cumpărării, terenul avea un preţ derizoriu.

Valoarea terenului ar putea creşte şi de patru ori dacă va fi introdus în intravilan. Acest lucru ar putea să se întâmple foarte curând, mai ales că un alt proprietar din zonă a făcut demersuri în acest sens.

Terenul de la malul mării este doar o mică parte din achiziţiile din ultima vreme făcute de familia judecătoarei Marinescu. Aceasta ar fi cumpărat pământ şi la Băile Olăneşti, în judeţul Vâlcea, dar şi la Slatina, chiar în centrul oraşului.

Potrivit DNA, trei terenuri şi o casă ar fi fost cumpărate din cei 200 de mii de euro, bani luaţi şpagă de la familia lui Bercea Mondial.

 

 

 

 

 

Sursa: antena3

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments