Procurorii DIICOT au destructurat un grup infracţional organizat specializat în traficul internaţional de droguri de mare risc pe relaţia Turcia – Albania – Italia via Bulgaria – România, potrivit unui comunicat al instituției.
De asemenea, două persoane au fost reținute preventiv, urmând a fi solicitată instanţei arestarea preventivă.
În urma operațiunii desfășurate de DIICOT împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara a fost capturate 4,5 kilograme heroină.
Astfel, miercuri, a avut loc o acţiune de prindere în flagrant a doi cetăţeni sârbi, de origine albaneză, care transportau disimulat într-un autoturism cantitatea de 4,5 kilograme heroină, valoarea de piaţă fiind de aproximativ 250.000 euro.
Din cauza gradulului ridicat de puritate al heroinei suspecţii urmau să o amestece cu substanţe compatibile în vederea comercializării.
Sursa: romanialibera