Un echipaj de descarcerare şi unul de intervenţie SMURD din cadrul subunității de Pompieri Pașcani au intervenit miercuri, pentru a salva o bătrână care nu mai dăduse niciun semn de viaţă de două zile.
Solicitarea a fost făcută de o vecină, care a sesizat Poliţia. Aurica Baras în vârstă de 80 de ani stă la blocul V9 din zona deal. Femeia locuiește singură, singurul fiu o vizitează rar, având probleme de sănătate. Bătrânei i s-a făcut rău, a căzut jos și nu s-a mai putut mișca, fiind blocată în locuință.
Echipajul de descarcerare a pătruns pe un geam deschis al apartamentului situat la etajul doi şi a deblocat uşa de acces, pentru ca echipajul de prim ajutor să poată intra în casă. Aurica Baras a refuzat inițial să fie dusă la Spitalul Municipal Pașcani, însă apoi și-a dat acordul pentru a fi transporatată și consultată de personalul medical.
(Sursa: newspascani.com)