Cununia civilă s-ar putea muta de la primărie în biserică, la propunerea unor parlamentari UDMR, care au depus un proiect la Senat.
Ofiţerii de stare civilă declara însă că propunerea încalca prevederile codului civil, este incompletă şi imposibil de pus în aplicare, pentru că preotul nu poate să le preia sarcinile.
În prezent, mirii merg mai întâi la starea civilă sau la primărie pentru cununia civilă. După ce spun DA, primesc un certificat de căsătorie semnat de ofiţerul stării civile şi sunt trecuţi într-un registru ca soţ şi soţie. Apoi, la biserică se oficiază cununia religioasă.
Iniţiatorii proiectului spun că vor să vină în sprijinul mirilor şi în loc de 2 ceremonii să aibă loc doar una. Bineînţeles pentru cei care vor dori acest lucru.
”Să nu se mai plimbe, să aibă o şansă că documentul şi jurământul pe care l-au depus în fata preotului şi în faţa lui Dumnezeu să fie un act juridic. Să existe posibilitatea ca cununia religioasă oficiata să fie şi cununie civilă”, a spus Antal Istvan.
Acest proiect legislativ ar urma să modifice legea 119 cu privire la actele de stare civilă. Astfel, atribuţiile ofiţerilor de stare civilă ar urma să fie preluate şi de preotul sau reprezentanţii cultelor recunoscute de lege. În prezent, pot emite certificate de căsătorie doar primarii, şefii misiunilor diplomatice, ai oficiilor consulare, comandanţii de nave şi aeronave, dar şi ofiţerii de stare civilă desemnaţi prin ordin al ministrului Apărării Naţionale sau, după caz, al ministrului Administraţiei şi Internelor.
Dacă propunerea va trece, atunci cununia civilă s-ar putea desfăşura în faţa altarului, iar cel care o va oficia ar putea fi chiar preotul. În iniţiativa legislativă se spune clar că este obligatoriu să aibă loc înainte de cununia religioasă, aşa cum se întâmplă şi în prezent.
Chiar dacă ceremonia civilă se va realiza în biserică, preotul nu va putea trece actul în registrul stării civile.
În termen de 3 zile soţii trebuie să se întoarcă la primărie să semneze actele împreună cu martorii şi să şi depună dosarul, fiindcă doar aşa căsătoria devine legală.
Reprezentanţii Patriarhiei Române nu comentează proiectul şi spun că nu au fost consultaţi cu privire la această iniţiativă legislativă. Mai mult, conducerea BOR este de părere că acest proiect ar trebui dezbătut în Consiliul Consultativ al Cultelor, pentru că vizează toate cele 18 culte recunoscute oficial în România.
Sursa: stirileprotv