Cum ar putea ajunge barilul de petrol să coste 20 de dolari

0
77

Problemele de depozitare din Statele Unite, unde producţia nu dă niciun semn de încetinire, ar putea face ca preţurile petrolului să se ducă şi mai mult în jos în următoarele luni, consideră mai mulţi analişti.

Petrolul nu se va opri din scădere, scrie Le Figaro. De la începutul lunii, previziunile pesimiste, pentru unii, s-au succedat pe măsură ce cotaţia petrolului destinat pieţei americane s-a îndreptat spre cel mai redus nivel din ultimii şase ani, atins săptămâna trecută.

Prima salvă a venit de la banca americană Goldman Sachs, la începutul lunii. Analiştii săi au calculat că referinţa americană s-ar putea prăbuşi până la 40 de dolari barilul, cotă nemaiatinsă din 2008-2009, punctul de maxim al crizei financiare mondiale. Câteva zile mai târziu, OPEC a asigurat că traiectoria preţului doar cu foarte mare greu va putea urca la 100 – 120 de dolari pe baril, nivelul din vara trecută.

 

Ieri, analiştii de la Bloomberg au aruncat bomba: preţul s-ar putea duce la 20 de dolari „şi chiar mai jos“.

Toţi arată spre problema stocurilor de ţiţei ale americanilor. În pofida închiderii unor platforme de forare (335 în ianuarie şi februarie), producţia din SUA refuză să încetinească. Din contră, livrările sfidează prognozele: în februarie au atins media de 12,6 milioane de barili pe zi, faţă de 11,8 milioane în 2014. Rezultatul este că săptămâna trecută stocurile au atins nivelul de 458,5 millioane de barili şi au bătut recordul deţinut din noiembrie 1930.

 

 

 

(Sursa: independent.md)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments