Curtea Constituțională va analiza cazul Șova pe 8 aprilie

0
64

Judecătorii CCR vor analiza pe 8 aprilie ceea ce s-a întâmplat în Senat miercuri, în cazul lui Șova, în urma sesizărilor făcute, informează B1 TV. Inițial, judecătorii stabiliseră data de 22 aprilie pentru judecarea cazului.

 

Președintele Curții, Augustin Zegrean, a precizat vineri, că a primit, în cursul zilei de joi,  sesiări din partea președintelui Iohannis, dar și din partea Senatului.

 

„Nu judecăm ca să ne aflăm în treabă. Cei care dau legile, să le respecte și ei”,  a afirmat Zegrean în fața jurnaliștilor prezenți.

 

Președintele Klaus Iohannis a sesizat Curtea Constituțională în cazul senatorului Dan Șova, potrivit potrivit unui comunicat transmis de Administrația Prezidențială.

 

Președintele arată că atitudinea Parlamentului în cazuri ca cel al senatorului Dan Şova a condus la „un blocaj instituțional prin imposibilitatea desfășurării procedurilor judiciare și a înfăptuirii actului de justiție. Astfel, prin raportare la o majoritate – în esență neconstituțională – Parlamentul a blocat posibilitatea instanțelor de judecată/procurorului de a se pronunța asupra temeiurilor cererii de arestare preventivă/reținerii în condițiile prevăzute de lege, prin prisma imperativului asigurării intereselor urmăririi penale sau a judecății, și a fost încălcat principiul separației și echilibrului puterilor în stat, precum și cel al obligativității unui comportament loial al autorităților publice față de Constituție.

 

(Sursa: b1.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments