O fabrică de bere din orașul ucrainean Lvov a transformat geopolitica într-o armă de marketing. Imagini cu marii lideri mondiali, precum Obama, Merkel sau Putin, sunt lipite pe sticlele de bere fabricate de berărie.
Sortimentul conține bere brună „Speranța Obama”, pe eticheta căreia este reprezentat Barack Obama așezat pe un fotoliu din piele. Pe etichetă apare şi senatorul republican John McCain, într-o cămaşă tradiţională ucraineană, el fiind una dintre vocile care susţin ajutorul militar împotriva ruşilor, iar sub imaginea cancelarului german, Angela Merkel, stă inscripția „Doamna Ribbentrop”, alături de doi urși, unul din ei cu panglica Sf. Gheorghe la gât și steagul Rusiei în labe, iar altul mai pacifist – cu steagul Germaniei.
„Putin Hu*lo” este numele unei beri pe eticheta căreia este înfăţişat liderul de la Kremlin, gol pe un tron cu premierul Medvedev în brate. Fostul preşedinte ucrainean Viktor Ianukovici apare ca un personaj de desene animate din epoca sovietică, „Ciburașka”.
Patronul berăriei spune că umorul folosit de ei este dur, dar „ca oameni care trăim într-o ţară unde are loc un război adevărat, avem dreptul să fim duri”.
Clienţii berăriei şi turiştii par încântaţi de idee. Berarii din Lvov vor să trimită noile produse şi la Kremlin şi Casa Albă.
(Sursa: independent.md)