Norvegienii au spus „NU“ Uniunii Europene nu o dată, ci de două ori. Principalele motive ar fi că nu vor ca Bruxelles să se amestece în politica lor agricolă şi de pescuit şi se descurcă foarte bine datorită veniturilor din petrol. Totuşi, Norvegia participă pe deplin la Spaţiul Economic European şi la Acordul Schengen, neavând însă, sub aspect strict tehnic, drept de vot în Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne al UE.
Pe 25 septembrie 1972, poporul norvegian refuza propunerea făcută de clasa politică şi vota „Nu” la referendumul organizat de guvern în speranţa că statul avea să devină membru al Comunităţii Europene (predecesoare a Uniunii Europene). 53% dintre votanţi s-au declarat împotrivă, iar primul-ministru de la acea dată şi-a dat demisia în urma rezultatului. Votul negativ al norvegienilor s-a repetat şi la referendumul din 1994, când un procent de 52% din populaţie a fost anti-aderare.
În 1972 , norvegienii au întoars spatele Bruxelles-ului de „teamă că îşi va pierde independenţa câştigată şi aşa destul de târziu, în 1905“, spune Per Anders Madsen, jurnalist la cotidianul Aftenposten. Timp de secole, ţara a fost dominată de puteri străine: Danemarca, apoi Suedia între 1814 şi 1905, totul culminând cu ocupaţia nazistă din al Doilea Război Mondial, scrie Adevărul.ro.
Petrolul şi cotele de pescuit, motive de a spune „nu“
În timpul campaniilor din 1972 şi 1994, sentimentul naţional s-a exprimat în special pentru a apăra drepturile pescarilor norvegieni. Ei nu au dorit să fie nevoiţi să-şi negocieze cotele de pescuit cu UE. Pescarii şi fermierii norvegieni au avut un cuvânt greu de spus, votând masiv împotriva aderării. Un motiv pentru votul lor negativ a fost teama că piaţa norvegiană va fi inundată de produsele altor ţări UE, mai ieftine şi că politicile comune europene vor dăuna intereselor lor.
Având cele mai bogate resurse de peşte din Europa, pescarii norvegieni s-au temut de UE. Dacă ar fi devenit stat membru, ar fi trebuit să îşi deschidă apele pentru toate flotele aparţinând ţărilor UE deoarece, potrivit Politicii Comune de Pescuit , pescarii din orice stat membru au acces în apele din toată Uniunea. În plus, Bruxeles-ul stabileşte cotele pentru fiecare stat membru.
Dar motivul principal pentru care Norvegia a votat ultima dată împotriva aderării este petrolul. În 1969, norvegienii au descoperit petrol la Ekofisk, în Marea Nordului, la aproximativ 320 de kilometri sud-vest de coasta norvegiană. De atunci, ţara a început să crească economic, a trecut fără probleme de criza petrolului din 1973, provocată de războiul din Orientul Mijlociu, în timp ce vecinele Suedia, Danemarca şi Finlanda nu au fost la fel de norocoase. Norvegia este al şaselea exportator de petrol din lume şi al treilea de gaz.
În 1990 statul norvegian a înfiinţat un fond în care toţi cei peste 5 milioane de cetăţeni sunt acţionari. Anul trecut valoarea fondului ajunsese la 5.100 miliarde de coroane, echivalentul a peste 600 de miliarde de euro. Asta înseamnă că fiecărui norvegian îi revine peste un milion de coroane. Totuşi, oamenii nu se pot atinge de bani, care sunt gestionaţi de Banca Centrală. Ei sunt destinaţi bunăstării generaţiilor viitoare.
Patru la sută din bani sunt folosiţi pentru plata subvenţiilor şi a ajutoarelor sociale. Alte cinci procente sunt folosite pentru consolidarea capitalului ţării. Investiţiile se fac însă cu mare prudenţă şi cumpătare. Şi din această cauză Norvegia se numără printre ţările cele mai puţin afectate de criza economică, salariile medii pe oră fiind printre cele mai mari din lume.
Membră a Spaţiul Economic European şi a Spaţiului Schengen
Chiar dacă nu este mebră a UE, Norvegia participă pe deplin la Spaţiul Economic European şi la Acordul Schengen, ceea ce îi permite să intre liber pe piaţa internă a UE: nu trebuie să plătească taxe vamale pentru produsele pe care le exportă pe piaţa comunitară, cu câteva excepţii. Sunt excluse din comerţul liber toate produsele agricole, majoritatea produselor din industria pescuitului şi petrolul. În schimb, peştele proaspăt intră liber de taxe în UE.
Dar fiind membru al la Spaţiulului Economic European, statul nordic este obligat să adopte legislaţia europeană legată de piaţa unică europeană, cu excepţia legilor referitoare la agricultură şi pescuit. Spaţiulului Economic European se bazează pe aceleaşi patru libertăţi care guvernează UE: libera mişcare a bunurilor, a persoanelor, a serviciilor şi a capitalului între ţările membre (adică cele 28 de membre UE plus Norvegia, Islanda şi Liechtenstein). Norvegia face parte şi din spaţiul Schengen.
După cele două referendumuri eşuate de aderare la UE, clasa politică norvegiană nu a mai adus în discuţie problema integrării, până acum nexistând vreun plan de a depune o nouă cerere de aderare la UE.
Potrivit unui sondaj realizat anul trecut, 70% din norvegieni au spun că sunt împotriva oricărei aderări la Uniunea Europeană. „Intrarea Norvegiei în UE nu este chiar un subiect de dezbatere în acest moment“, spune jurnalistul norvegian Per Anders Madsen, „iar acest lucru este puţin probabil să se schimbe în următorii ani“.
(Sursa: adevarul.ro)
