O afacere din care nimeni din România n-a făcut bani până acum, dar care atrage ca un miraj. Ca în multe alte francize, cultura de goji e la limita dintre succes și înșelăciune. Fructele au calități terapeutice excelente, dar nimeni din România nu știe dacă se pot face bani din ele, cultura fiind extrem de pretențioasă. Cristian Duceac așteaptă în 2015 prima recoltă, după patru ani de speranțe. Investiția totală ajunge la câteva zeci de mii de euro, dar într-un singur an îți ies 60.000 de euro pe hectar, cel puțin pe hârtie.
Un ieşean a renunţat de câţiva ani la afacerile pe care le avea şi a început să se ocupe de creşterea plantelor goji.
Cristian Duceac recunoaşte că nu ştia nimic despre aceste plante când s-a apucat de această afacere, dar că în ultimii ani practica l-a ajutat să afle din ce în ce mai multe despre plantele goji.
Un prieten l-a sfătuit să înceapă această afacere
Agricultorul ieşean recunoaşte că ideea i-a fost sugerată de un prieten.
„Un prieten mi-a spus că asta este o afacere de viitor. Din 2010, timp de un an, am studiat tot ce înseamnă plantele goji. În 2011, m-am hotărât să încep această afacere. Habar nu aveam de nimic. Trebuia să caut mereu pe internet. Nici la ora actuală, toţi care vând goji în România încă nu ştiu exact toate problemele acestor plante. Am fost şi am stat de vorbă cu profesori, cu doctori în domeniul în agiculturii, nu prea ştiau despre aceste plante. Când am văzut că după un an e o plăntuţă plăpândă, cu o tulpină extrem de subţire, am zis ce-i asta?! În asta am investit eu?! Pe urmă, au mai crescut, iar din al treilea an am văzut că face şi fructe“, ne spune Cristian Duceac cum a ajuns să se ocupe de creşterea plantelor goji.
Tulpinile subțiri par firave după trei ani de creștere, dar Cristian Duceac este optimist
Seminţe cumpărate din mai multe locuri
Neştiind la început exact cum se comportă aceste plante, Duceac a fost nevoit să cumpere seminţe din mai multe locuri.
„Prima dată, am cumpărat vreo 5.000 de seminţe de la Marin Constantin, din Buftea. El, săracul, nici acum nu prea ştie exact cum să-i utilizeze. El a fost plecat în străinătate, a venit aici şi a început acest business, fără să aibă prea mare habar despre aceste plante. Pe urmă, am cumpărat seminţe de la o persoană din Constanţa şi pe urmă, prin intermediul unui prieten, am luat din Canada. Am luat seminţe din mai multe locuri. În total, cred că am luat aproximativ vreo 20.000 de seminţe“, ne istoriseşte agricultorul ieşean.
A fost autodidact
Deşi au pătruns de câţiva ani pe piaţa românească, creşterea acestor plante nu este nici acum foarte cunoscută de cei care se ocupă de plantele goji.
„Eu nu am avut la început nici sere, nici pământ, nici perlit. Am studiat foarte mult şi am văzut că am nevoie, pe lângă pământ şi turbă, de acest perlit, care este un material anorganic granular, natural. Este perfect uscat, steril, ecologic, extrem de uşor, excelent termoizolant, nedegradabil în timp, permiţând pământului „să respire“. Iniţial, plantele le-am crescut acasă, la mine, în seră, şi am avut posibilitatea să văd toate condiţiile de care au nevoie pentru a se dezvolta. Aşa,spre exemplu, am observat că aceste plante au mare nevoie de soare. Tot ce am produs până acum, am folosit pentru familie sau am mai dat pe la prieteni, care ştiu ce înseamnă goji şi la ce sunt bune“, ne povesteşte Cristian Duceac.
Fermierul a plantat câțiva goji și în curte. Kilogramul de fructe se vinde cu 15-20 de euro, la o producție de câteva tone la hectar
Anul acesta e prima producţie
Dacă în primii patru ani mai mult a experimentat, pentru a vedea exact cum se comportă aceste plante, anul acesta agricultorul ieşean se aşteaptă să strângă prima producţie: „Eu am un teren de 2 hectare pe malul lacului Chiriţa, dar m-ar fi costat aproximativ 22.000 de euro numai împrejmuitul acelui teren. În plus, după ce le plantezi, trebuie să ai grijă de ele, să ai apă curentă. Într-un cuvânt cheltuieli foarte mari. Atunci, am discutat cu Costel Hlihor, cel care are firma Horty Prod H, de la Bălţaţi, şi căruia i-am vândut acum vreo câţiva ani un teren, să cresc aceste plante goji la el. Am făcut o asociaţie între fiul meu, Bogdan, şi Costel Hlihor. El a pus la dispoziţie terenul, iar noi am pus plantele şi ne vom ocupa de distribuţie, urmând ca profitul să-l împărţim. Am plantat un hectar şi de anul acesta va intra în producţie. Chiar sunt curios să vedem cât vom culege de pe acest hectar, pentru a-mi putea face şi eu o idee“.
Preţurile au scăzut în ultimii ani
Dacă în momentul în care a început această afacere, un kilogram de fructe goji uscate era 110 – 120 de lei, acum au ajuns să coste şi 57 de lei kilogramul de fructe uscate.
„În 2011, kilogramul de fructe goji uscate era 110-120 de lei. Acum se vinde cu 57-58 de lei kilogramul pentru că s-au adus plante din China, care calitativ sunt mai slabe. Ştiu că este o persoană din Carei, Markos Safta, care a vândut anul trecut fructe de goji proaspete cu 90 de lei kilogramul, dar o cantitate foarte mică. Sincer, în ultimi doi ani nu am auzit să fi vândut cineva fructe proaspete în cantitate mare. De-abia aştept să văd ce producţie voi avea eu în acest an. La un hectar, se plantează aproximativ 3.300-3.600 de plante, la o distanţă de un metru şi jumătate, chiar doi metri între ele. Se poate şi până la 4.000 de plante, dacă forma terenului permite. La maturitate, de la un singur copac de goji se strânge aproximativ un kilogram şi jumătate de fructe“, ne explică agricultorul ieşean.
Fructele goji sunt un super-medicament: antiinflamatoare, cresc acuitatea vizuală, întăresc sistemul imunitar și multe altele
Ce este planta goji
Goji, care este o plantă sălbatică, ce creşte în Tibet, şi care rezistă la temeperaturi de –40 de grade, dar şi la temperaturi de +40 de grade, creşte şi se adaptează foarte uşor şi are o rădăcină foarte puternică.
Până la maturitate, planta de goji poate ajunge la 2 metri şi trebuie periodic „tunsă“, adică eliminate acele crenguţe care consumă seva necesară dezvoltării copăcelului pe înălţime.
Aceste plante goji rezistă aproximativ 30 de ani, după care nu mai produc fructe.
Fructele de goji, care sunt de dimensiunile unei afine, sunt de mai multe feluri, unele sunt dulci, altele sunt dulci-amărui.
Prin congelare, fructele îşi pierd 15-20% din proprietăţi, iar prin uscare chiar mai mult.
Fructele goji au un efect energizant, îmbunătăţesc acuitatea vizuală, au un puternic efect antiinflamator, au efect anticonstipant, întăresc sistemul imunitar, îmbunătăţesc circulaţia sangvină, încetinesc procesul de îmbătrânire, conţin fitonutrienţi care inhibă peroxidarea lipidelor, cresc nivelul de SOD (superoxid dismutaza), care este un antioxidant ce distruge radicalii liberi şi conţine componente bogate în glutation, care ajută celulele corpului uman să funcţioneze optim.