Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko confirmă că guvernul de la Kiev vrea să ridice un zid uriaş la frontiera cu Rusia. Potrivit presei ucrainene, construcţia, care ar urma să aibă o lungime de aproape două mii de kilometri, se va numi „Marele Zid al Ucrainei” și ar avea rolul de a opri livrarea de armament pentru rebelii din estul Ucrainei de către Moscova.
Declarația a fost făcută de președinte în timp ce se afla într-o vizită la Harkov, în estul Ucrainei. „Am alocat o parte din bani pentru acest proiect. Rămâne o prioritate a Guvernului”, a declarat Petro Poroșenko.
Guvernul de la Kiev ar fi pus deja deoparte 12,8 milioane de dolari pentru acest proiect, în condițiile în care a cheltuit numai în regiunea Donbas suma de 34 de milioane de dolari pentru apărare.
Construcția Marelui Zid va începe cel mai devreme în aprilie, a declarat un oficial de la serviciul de grăniceri.
Structura zidului va fi din oțel și sârmă ghimpată, iar zidul va fi supravegheat cu ajutorul unor echipamente video moderne.
Nu este clar cum își va permite aceste cheltuieli statul ucrainean, chiar și în condițiile unui ajutor internațional. Dificultățile financiare și conflictul din est au erodat publicitatea președintelui Petro Poroșenko. Un sondaj recent arată că 58 la sută dintre ucraineni dezaprobă acțiunile șefului statului.
În conflictul izbucnit în aprilie anul trecut între separatiştii proruşi şi trupele guvernamentale şi-au pierdut viaţa peste 6.000 de oameni.
(Sursa: digi24.ro)