Lech Walesa: „Rusia este sortită eșecului, atâta timp cât va fi condusă de Putin”

0
89

Rusia este cu 30-50 de ani în urma Occidentului și folosește metode de care țările occidentale au și uitat: tancuri sau amenințări cu arme nucleare, a declarat fostul președinte polonez Lech Walesa, într-un interviu pentru Gazeta Wyborcza.

 

„NATO are un potențial nuclear mult mai bun decât avea Uniunea Sovietică, însă Alianța Nord-Atlantică nu amenință pe nimeni, pentru că știe că această epocă a trecut. De aceea, Rusia este condamnată la eșec”, este de părere Walesa, fondatorul primului sindicat independent din Europa de Est, Solidaritatea, și fost președinte al Poloniei.

Potrivit lui Lech Walesa, mai devreme sau mai târziu Rusia (condusă de Putin) va pierde, iar dacă Occidentul va fi solidar, va fi în puterea lui să accelereze acest proces, scrie Agerpres.

 

„Am putea miza pe această înapoiere a Rusiei. Rusia are un mare potențial și este necesară atât Europei, cât și lumii. Trebuie să ajutăm Rusia să se ralieze țărilor occidentale”, a subliniat Walesa.

Însă, în opinia sa, acest lucru va fi imposibil de realizat dacă Rusia va fi condusă de Vladimir Putin. „Dacă vom fi solidari, rușii vor scăpa ei înșiși de Putin. Acesta le aduce prejudicii considerabile oligarhilor ruși, care vor trebui să inventeze ceva”, a spus fostul președinte polonez.

 

Cu toate acestea, lucrurile nu au ajuns deocamdată aici, pentru că, potrivit lui Walesa, Occidentul nu este solidar.

 

 

 

(Sursa: independent.md)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments