Termen pentru Șova! Curtea Constituțională decide pe 8 aprilie soarta senatorului PSD

0
130

Curtea Constituţională a României a stabilit că va discuta în 8 aprilie sesizarea preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Marius Tudose, privind soluţionarea posibilului conflict juridic de natură constituţională dintre autoritatea judecătorească şi puterea legislativă în cazul senatorului Dan Şova.

Tot în legătură cu acest caz, CCR a fost sesizată de preşedintele Klaus Iohannis şi de PNL, ambele contestaţii urmând a fi analizate în 8 aprilie.

„Preşedintele CSM solicită Curţii Constituţionale să constate existenţa unui conflict de natură juridică constituţională între menţionatele autorităţi publice, în măsură să împiedice autoritatea judecătorească să-şi îndeplinească atribuţiile constituţionale şi legale cu care a fost învestită, în vederea restabilirii ordinii constituţionale care trebuie să existe între autorităţile publice prevăzute în Titlul III din Constituţia României”, se arată într-un comunicat al CSM postat luni pe site-ul instituţiei, citat de Agerpres.

În sesizare se aminteşte că, în 25 martie, pe ordinea de zi a Senatului a fost înscrisă cererea de încuviinţare a reţinerii şi arestării a senatorului Dan Şova şi că, supusă la vot, cererea a primit 79 de voturi pentru, 67 de voturi contra, iar 5 au fost anulate, apreciindu-se că nu a fost întrunit numărul de voturi necesar pentru încuviinţare, fiind avute în vedere dispoziţiile art. 173 din Regulamentul Senatului, în conformitate cu care hotărârile de acest gen se adoptă cu votul secret al majorităţii membrilor Camerei.

„Prin urmare, reţinând că hotărârile prin care se încuviinţează reţinerea şi arestarea unui senator se adoptă cu votul majorităţii membrilor săi, Senatul a nesocotit dispoziţiile constituţionale consacrate la art. 76 alin. (2) din Legea fundamentală. (…) Ordinea de drept nu poate fi înţeleasă în afara respectării supremaţiei Constituţiei. Or, dacă s-ar fi respectat cerinţa majorităţii voturilor membrilor prezenţi este evident că cererea privind încuviinţarea reţinerii şi arestării senatorului Dan Şova întrunea numărul necesar de voturi”, afirmă Tudose.

În opinia acestuia, chiar şi în condiţiile în care prevederile art. 173 din Regulamentul Senatului, deşi neconstituţionale prin perspectiva aceloraşi argumente care au fost expuse în deciziile Curţii Constituţionale anterior, nu au fost modificate în acord cu aceste decizii, regulile de interpretare a normelor de drept conduc la aceeaşi concluzie, respectiv că asupra cererii de încuviinţare a reţinerii şi arestării Senatul trebuie să se pronunţe cu majoritatea simplă a membrilor prezenţi.

„Interpretarea normelor legale, în cazul dispoziţiilor contrare cuprinse în acte normative cu forţă juridică diferită se face prin aplicarea principiului priorităţii normei legale cu forţă juridică superioară, actele normative fiind aranjate, în funcţie de acest criteriu, într-o ierarhie foarte clară. În această ierarhie, supremaţia Constituţiei (denumită şi „Legea fundamentală”) este incontestabilă. Regulamentul Senatului este, în mod firesc, act normativ inferior Constituţiei ca forţă juridică. Orice interpret al legii este obligat să aplice, în cazul prevederilor contrare din acte normative, dintre care unele de nivel constituţional, iar altele inferioare acestui nivel normele cu forţă juridică superioară”, spune preşedintele Consiliului.

Marius Tudose subliniază că Senatul, chiar şi în condiţiile în care avea norme diferite în propriul regulament, era obligat să interpreteze corect şi conjugat toate dispoziţiile care reglementau problema majorităţii necesare pentru luarea hotărârii privind cererea de încuviinţare a reţinerii şi arestării unui membru al acestei Camere, prin prisma ierarhiei normelor legale şi a principiului priorităţii normelor cu forţă juridică superioară, care, în acest caz, sunt chiar dispoziţiile constituţionale.

„Dacă ar fi interpretat corect normele aplicabile în cazul concret asupra căruia trebuia să se pronunţe, Senatul ar fi trebuit să constate că în cazul lui Dan Şova s-a exprimat în favoarea încuviinţării reţinerii şi arestării acestuia, un număr de voturi mai mare decât cel impus de actul normativ cu cea mai mare forţă juridică”, se mai arată în sesizare.

Mai mult, el menţionează că Senatul nu a adoptat în acest caz o hotărâre prin care să admită sau să respingă cererea formulată de ministrul Justiţiei, forul legislativ arătând doar că s-a pronunţat prin vot secret asupra cererii, nefiind întrunit numărul de voturi necesar pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării a unui senator.

„Omisiunea Senatului de a adopta o hotărâre ca urmare a cererii de încuviinţare a reţinerii şi arestării nu poate echivala cu respingerea acesteia. (…) În ceea ce priveşte procedura de vot, potrivit art. 136 din Regulamentul Senatului, dacă în sala de şedinţă nu se află majoritatea senatorilor, preşedintele amână votarea până la întrunirea cvorumului legal”, se mai precizează sesizare.

Marius Tudose afirmă că omisiunea Senatului de a adopta o hotărâre este de natură a înlătura acest act de decizie de la exercitarea oricărei căi de atac ori forme de control.

 

 

 

 

 

Sursa: obiectiv

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments