Ritual desprins parcă din secolul trecut. Exorcism în masă la o tabără şcolară din Polonia. Preotul voia să "alunge diavolul"

0
190

Sute de şcolari polonezi au rămas traumatizaţi după ce au mers într-o tabără religioasă care nu s-a dovedit deloc a fi ceea ce se aşteptau, scrie Daily Mirror.

Peste 1.000 de elevi de la şcolile din orăşelul Gryfice, din nordul Poloniei, au mers într-o tabără religioasă de trei zile, în cadrul căreia urmau să înveţe despre „purificarea spirituală prin rugăciune”.

În schimb, au avut parte de ritualuri chinuitoare de exorcizare, practicate de preotul Tomas Wieczorek. Bărbatul în vârstă de 37 de ani voia să scoată demonii din ei şi să „alunge diavolul” din sufletul copiilor.

Mama unui elev a povestit că a fost şocată când a aflat despre ritualul barbar la care îi fusese supus fiul: „În prima zi, a luat câţiva copii, i-a dus pe scenă, şi-a pus mâna pe fruntea fiecăruia şi a început să invoce Sfântul Duh. Unii copii au leşinat, alţii au început să plângă de frică”.

Când unii dintre elevi au încercat să-i ajute pe cei căzuţi la pământ, preotul le-a interzis, pe motiv că „Dumnezeu le intră acum în suflet şi le alunga diavolul”.

„A fost înfricoşător, ca într-un azil de nebuni. Unii ţipau şi plângeau, alţii erau la pământ, leşinaţi, alţii râdeau în hohote. A doua zi nu am mai mers pentru că ne era frică de ce o să se întâmple”, a mărturisit un copil prezent la ritualul bizar practicat de preot.

Între timp, un reprezentant al bisericii a declarat că nu s-au înregistrat până acum plângeri din partea părinţilor, deci „nu există niciun fel de problemă”.

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: stirileprotv

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments