Reuters: Putin cumpără cu 10,8 milliarde de dolari „influența” Ungariei în UE

0
79

În pofida deprecierii rublei și a economiei asediate de sancțiuni, Rusia mai are încă fonduri de rezervă pentru potențialii săi aliați. Astfel, Moscova s-a arătat dispusă să acorde un împrumut de circa 10 miliarde de euro (aproximativ 10,8 miliarde de dolari) Ungariei, una din țările membre ale Uniunii Europene de care se simte apropiată, comentează agenția Reuters.


Budapesta prevede să atragă o primă tranșă a acestui împrumut încă din cursul anului 2015, a declarat pentru Reuters un reprezentant al guvernului ungar.

Oficial, împrumutul este destinat a finanța extinderea centralei nucleare de la Paks, centrala atomică ungară care furnizează aproximativ 40% din energia electrică a țării, dar unii experți invocă un alt motiv: Rusia cumpără, de fapt, favoarea unui guvern din cadrul Uniunii Europene (UE).

 

„Această afacere cu Paks este de camuflaj”, spune Zoltan Illes, un fost parlamentar al partidului de guvernământ Fidesz, fost secretar de stat pentru mediu până în 2014. „Aceasta este o tranzacție financiară, iar pentru ruși înseamnă cumpărare de influență”, adaugă el.

Illes, care se opune utilizării energiei nucleare, consideră că împrumutul este mai mult o pompare de bani în economia Ungariei, unde premierul Viktor Orban se va confrunta cu noi alegeri în 2018, decât o livrare de electricitate.

 

De ani de zile, Moscova se folosește de relațiile comerciale — în special de vânzările de gaze — pentru a-și exercita influența în Europa.

În prezent, aceste metode sunt supuse unei analize mai atente după ce Statele Unite și UE au impus sancțiuni economice Rusiei pentru anexarea Crimeii și sprijinirea rebelilor separatiști din estul Ucrainei. Dar, Rusia încearcă să-și păstreze legăturile cu unele dintre state. Împrumutul acordat anul trecut Ungariei este văzut de unii ca parte a acestei lupte nedeclarate pentru influență.

 

Purtătorul de cuvânt al guvernului ungar, Zoltan Kovacs, respinge astfel de scenarii. „Rațiunea investiției de la Paks nu este nici campania electorală și nici șansele cuiva”, spune el, declarându-se convins că această investiție va asigura securitatea energetică pe termen lung a țării sale.

Rusia are în Ungaria, potrivit observațiilor sale, mai puțină influență economică decât în alte țări din Europa Occidentală.

Oficialii de la Moscova și Budapesta afirmă că acordul nuclear a fost încheiat doar din motive comerciale și energetice și este convenabil ambelor părți.

 

Referitor la acest acord, ministrul de externe al Ungariei, Peter Szijjarto, a declarat pentru Reuters că a fost „afacerea (tranzacția) secolului”.

Ungaria a planificat inițial să scoată contractul privind extinderea centralei Paks la licitație, iar unele firme occidentale au arătat un interes, împreună cu Rosatom. Dar, după cum constată Reuters, Budapesta a abandonat brusc ideea unei licitații. Un mic grup din anturajul premierului Orban a ales să atribuie contractul Rosatom. Rusia a oferit un împrumut ca parte a acestei afaceri. După încheierea acordului, Orban a apărut mult mai prietenos față de Kremlin decât alți omologi ai săi din UE, mai comentează Reuters.

 

 

 

(Sursa: independent.md)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments