Grecia nu mai susţine sancţiunile impuse Rusiei de către Uniunea Europeană din cauza amestecului Moscovei în conflictul din Ucraina, a declarat premierul grec Alexis Tsipras pentru agenţia rusă de presă TASS, precizând că i-a informat deja pe liderii UE în legătură cu poziţia guvernului elen.
„Nu suntem de acord cu sancţiunile. Cred că reprezintă un drum către nicăieri. Susţin punctul de vedere potrivit căruia sunt necesare dialogul şi diplomaţia, ar trebui să ne aşezăm la masa negocierilor şi să găsim soluţii la problemele importante”, a afirmat Tsipras.
Tsipras a povestit că, imediat după ce a devenit premier, a primit un mesaj de la preşedintele Consiliului European Donald Tusk, „care a considerat aproape sigură poziţia Greciei în favoarea sancţiunilor”.
„L-am sunat (pe Tusk – n.r.) şi am sunat-o şi pe Federica Mogherini (comisarul european pentru afaceri externe – n.r.) şi le-am spus: «Nu vă gândiţi că poziţia Greciei este un dat, situaţia s-a schimbat şi acum este un alt guvern în Grecia. Şi acum ar trebui să ne întrebaţi pe noi înainte să luaţi o decizie»”, a declarat Tsipras.
Tsipras a apreciat că guvernele anterioare din Grecia nu au făcut tot ce puteau pentru a evita impunerea unor sancţiuni „fără sens” Rusiei.
„Rezultatul a fost impunerea embargoului inclusiv asupra produselor agricole din Grecia, ceea ce a afectat serios economia greacă”, a afirmat Tsipras.
În acest sens, premierul grec a declarat că guvernul de la Atena ar putea să aibă o cooperare „substanţială” cu Moscova, care să îi permită să exporte produse agricole către Rusia. De asemenea, Tsipras a numit energia şi turismul ca domenii în care Rusia şi Grecia „ar trebui să vadă cum se pot ajuta una pe cealaltă”.
Grecia poartă în prezent negocieri cu creditorii săi internaţional – UE, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional – pentru a ajunge la un acord privind prelungirea programului de sprijin financiar în valoare de 240 de miliarde de euro încheiat în 2010.
Tsipras se va întâlni cu preşedintele rus Vladimir Putin săptămâna viitoare, în cadrul unei vizite oficiale care va avea loc la Moscova.
În luna martie a anului trecut, UE a impus Moscovei mai multe sancţiuni din cauza intervenţiei Rusiei în conflictul din estul Ucrainei. Astfel, accesul companiilor din Rusia la finanţarea de pe pieţele externe a fost limitat, iar mai multor oameni de afaceri şi politicieni li s-au impus interdicţii în acordarea vizelor şi le-au fost blocate conturile deţinute în UE.
De asemenea, UE a interzis exporturile europene către Rusia de tehnologii şi bunuri în sectorul transporturilor, telecomunicaţiilor, energiei, precum şi în prospecţiuni, explorarea şi producţia petrolieră, de gaze şi produse miniere.
Ca răspuns la aceste măsuri adoptate de UE, Rusia a decretat “o interdicţie totală” pentru majoritatea produselor alimentare provenind din ţările europene şi din Statele Unite la începutul lunii august a anului trecut.
(Sursa: independent.md)