Noi dovezi care confirmă faptul că zborul 4U9525 al companiei Germanwings a fost prăbușit intenționat au intrat în posesia publicațiilor Bild și Parismatch. Este vorba despre o înregistrare video de pe un telefon mobil, care a rezistat în urma impactului și a fost recuperat de anchetatori.
Potrivit Bild, cardul de memorie al unui telefon mobil ce aparținea unuia dintre pasagerii avionului a rezistat impactului și a fost recuperat de anchetatori. În el se pot vedea ultimele secunde de dinaintea impactului cu solul, însoțite de strigătele de disperare ale pasagerilor și zgomotul loviturilor pilotului, care încerca să distrugă ușa, pentru a reveni în cockpit.
„Scena filmată este atât de haotică, încât nu se distinge nicio persoană, dar se aud foarte clar strigătele pasagerilor. Semn că toţi erau conştienţi de ceea ce urma să se întâmple. Se aud oameni în timp ce strigă „Doamne Dumnezeule” în mai multe limbi. De asemenea, se aud, de cel puţin trei ori, lovituri metalice, dovada că pilotul a încercat să deschidă uşa blindată cu un obiect foarte greu. Spre final, după o zguduitură extrem de puternică, ţipetele au crescut în intensitate. După aceea nu s-a mai auzit nimic”, spune unul dintre cei care au urmărit înregistrarea.
Această înregistrare video practic confirmă și declarațiile procurorului francez Brice Robin, care a înainta ideea că aeronava a fost prăbușită intenționat.
Procurorii francezi suspectează că Andreas Lubitz, copilotul avionului, a prăbuşit intenţionat aeronava, el profitând de ieşirea pentru scurt timp a căpitanului din carlingă pentru a înclina aeronava pe o traiectorie de prăbuşire. Avionul Airbus A320 al companiei Germanwings, având la bord 144 de pasageri şi şase membri ai echipajului, s-a prăbuşit pe 24 martie într-o zonă muntoasă din sud-estul Franţei. Nu au existat supravieţuitori.
(Sursa: independent.md)