Compania aeriană germană Lufthansa a anunţat, marţi, că a anulat planurile de a marca 60 de ani de existenţă, în contextul avionului Germanwings prăbuşit în Franţa cu 150 de persoane la bord.
„Din respect pentru victimele prăbuşirii zborului 4U9525, Lufthansa îşi anulează festivităţile pentru sărbătorirea aniversării de 60 de ani”, arată compania într-un comunicat, potrivit International Business Times.
Lufthansa plănuise un eveniment aniversar la data de 15 aprilie. În loc de acesta, va difuza pentru angajaţii săi, în direct, funeraliile de stat organizate de Germania pentru victimele din avionul companiei low-cost Germanwings. Ceremonia funerară va fi organizată la Catedrala din Koln la 17 aprilie.
Lufthansa a fost fondată în 1955, la 10 ani după sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial şi dizolvarea primei companii Lufthansa, care fusese fondată în 1926. Lufthansa, împreună cu subsidiarele sale, inclusiv Germanwings, este cea mai mare companie aeriană din Europa şi are peste 118.000 de angajaţi în întreaga lume.
Avionul Airbus A320 al companiei Germanwings, având la bord 144 de pasageri şi şase membri ai echipajului, s-a prăbuşit pe 24 martie într-o zonă muntoasă din sud-estul Franţei. Nu au existat supravieţuitori.
Procurorii suspectează că Andreas Lubitz, copilotul avionului, a prăbuşit intenţionat aeronava, el profitând de ieşirea pentru scurt timp a căpitanului din carlingă pentru a înclina aeronava pe o traiectorie de prăbuşire.
(Sursa: ziare.com)