Şefa CNA, Laura Georgescu, audiată la DNA

0
73

Preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), Laura Georgescu, a venit la DNA, joi, fiind citată pentru a fi audiată. Laura Georgescu nu a făcut nicio declaraţie la sosirea la sediul Direcției Naționale Anticorupție.

 

Procurorii DNA fac cercetări din 2014 într-un dosar privind intervenţii pentru licenţa Giga TV, în care sunt urmăriţi penal preşedintele CNA, Laura Georgescu, fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc, primarul suspendat din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, şi Narcisa Iorga, fost membru CNA.

 

Anchetatorii au reunit la dosarul privind licenţa Giga TV, televiziune care era controlată de Gheorghe Ştefan la data faptelor, un alt dosar în care sunt vizate fapte de corupţie comise la nivelul CNA. Astfel, Laura Georgescu este vizată şi pentru primirea unor laptopuri de la persoane pe care le-ar fi favorizat.

 

Dosarul a fost deschis după ce au fost semnalate posibile fapte de corupţie şi asimilate celor de corupţie în care ar fi implicaţi funcţionari ai statului, de la nivelul autorităţilor centrale de reglementare în domeniul audiovizualului, „acţiunile acestora deservind interesele personale şi de afaceri, obiectivul fiind continuarea emiterii unor posturi de televiziune, deşi acestea nu îndeplinesc criteriile cerute de lege”, potrivit DNA.

 

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments