România și Republica Moldova se află în proces de înfrățire administrativă, iar în acest context DNA a trecut deja Prutul. Aceasta este asigurarea pe care o dă ambasadorul României la Chișinău, Marius Lazurcă.
,,Este o colaborare foarte bună între toate instrumentele de luptă împotriva corupţiei din România, fie că e vorba de Departamentul Naţional Anticorupţie, de Ministerul Public, de Agenţia Naţională de Integritate, toate aceste elemente ale sistemului de justiţie din România au o colaborare foarte solidă cu instituţiile similare din Republica Moldova. Mai mult decât atât, ele s-au întâlnit foarte recent, la începutul lunii martie, la Bucureşti, când instituţiile similare din România, prin conducătorii din Republica Moldova, prin conducătorii lor au însoţit-o pe doamna vicepremier Gherman într-o vizită la Bucureşti”, a precizat Lazurcă în cadrul unui interviu acordat postului de radio Europa Liberă.
Oficialul de la București a subliniat că în prezent există o sincronizare a eforturilor pe linie legislativă, administrativă și a unei colaborări practice între România și Republica Moldova, ceea ce va genera rezultate bune în stânga Prutului.
În Republica Moldova a devenit tot mai vizibilă o campanie de afișaj stradal – ,,DNA, treceți Prutul”.
Săptămâna aceasta, omul de afaceri Sergiu Lucinschi, fiul fostului președinte al Republicii Moldova, Petru Lucinschi (1997-2001), a fost reținut de procurorii DNA pentru trafic de influență și șantaj. Lucinschi l-ar fi constrâns pe un om de afaceri să îi dea mită 4 milioane de euro, sumă în schimbul căreia basarabeanul pretindea că-l va scăpa de o plângere penală a DIICOT.
(Sursa: infoprut.ro)