Pilotul unui avion de mici dimensiuni a luat decizia să aterizeze forţat, speriat de rafalele puternice de vânt. Avionul a fost distrus în totalitate, după ce a acroșat un stâlp. Pilotul este însă teafăr.
El a reușit să iasă la timp din aparatul de zbor. Aterizarea a avut loc joi după-amiază, pe un câmp din comuna Bălăneasa, județul Bacău. Cea mai apropiată casă se afla la doar câteva sute de metri.
De altfel, oamenii din zonă au fost cei care au sunat la 112. La locul aterizării au sosit pompierii, dar și o ambulanță, însă din fericire, pilotul – singura persoană aflată la bord – nu a avut nevoie de îngrijiri. Urmează acum ca o anchetă să stabilească împrejurările în care a avut loc acest incident.
(Sursa: digi24.ro)