Rusia a declanșat o nouă etapă a Războiului Hibrid

0
66

Războiul hibrid lansat de Rusia în Ucraina a intrat într-o nouă fază – a bombardamentelor aparent la întâmplare, în spații aglomerate din estul țării, pentru a semăna panică și a destabiliza țara.

Dmitri Komiakovski, de 37 de ani, își amintește că împingea căruciorul în care se afla fetița să, într-o zi luminoasă la Harkov, alături de sute de oameni care ieșiseră pe străzi pentru a sărbători un an de când demonstranții din Kiev l-au gonit din țară pe Viktor Ianukovici, scrie Newsweek.

O explozie s-a declanșat în mijlocul demonstranților. Komiakov era suficient de aproape ca șa simtă căldură deflagrației. În jurul lui, trupuri însângerate umpleau stradă. Înebunit, bărbatul s-a apucat să-și caute soția și cealaltă fată, de 12 ani.

 

Am văzut cum zburau bucăți de metal și oamenii au început să cadă. Mai întâi am verificat bebelușul, să văd dacă e rănit, apoi m-am uitat la mine și apoi m-am uitat în jur și atunci le-am văzut pe soție și fiică cum aleargă către mine”. Familia sa a scăpat în mod miraculos nevătămată, însă patru persoane, inclusiv doi adolescenți, au fost uciși. Nouă persoane au fost grav rănite de explozie.

Serviciul de securitate al Ucrainei, SBU, consideră că Rusia a deschis astfel o nouă fază a campaniei sale de destabilizare a Ucrainei. La Harkov, al doilea oraș al Ucrainei, a fost doar una din exploziile orchestrate de serviciile ruse de spionaj, FSB și GRU. Nicio săptămâna nu trece în Ucraina fără o deflagrație sau o alarmă privind plasarea unei bombe, scrie sursa citată.

 

„Totul începe cu centrele de securitate ale FSB numărul 16 și 18, care operează din Skolkovo, Rusia”, explică Vitali Naida, șeful departamentului SBU care se ocupă cu interceptarea traficului de Internet. „Aceste centre sunt însărcinate cu războiul informațiilor. Ele emit propagandă, informații false, prin intermediul rețelelor de socializare. Imagini din Siria, cu explicații noi, crime de război din Serbia – toate acestea sunt folosite pentru a radicaliza și apoi recruta cetățenii ucraineni”, a menționat acesta.

Spre exemplu, la Dnipropetrovsk autoritățile au arestat o celulă teroristă cu trei membri. Cei trei își așteaptă procesul. Ei dețineau arme cu număr de serie rusesc și autoritățile, care le-au interceptat comunicațiile, au aflat că au primit instrucțiuni și arme fără a-și întâlni vreodată liderii.

 

„Au fost recrutați de FSB. Inițial li s-au transmis instrucțiuni în mesaje private prin intermediul Internetului și în unele cazuri prin Vkontakte (varianta rusă a Facebook -n.red. Când au fost reținuți și arestați, în locuințele lor am găsit explozibili, grenade, mijloace de comunicare și mesaje tipărite – unde să plaseze explozivii, unde ar trebui așezați ca să creeze panică”, spune Naida.

Unitatea lui Naida monitorizează cam 600 de grupări anti-sociale „anti-ucrainene”, cu sute de mii de membri. Până acum, a interceptat convorbirile între 29 de administratori ai grupărilor și indivizi care folosesc conturi ce au legături cu serviciile de securitate ruse.

 

Pericolul nu este limitat la Ucraina, În cursul acestui an, Armenia, statele baltice, Moldova și Polonia au căpătat așa-zise pagini gen „Republica Populară” pe rețelele de socializare, unele pro-ruse pe față, altele care doar alimentează tensiunile etnice dintre majoritate și populațiile minoritare din același oraș sau stat – fie aceștia ruși și letoni, sau polonezi și lituanieni.

Rusia susține că actuala campanie de explozii din Ucraina este, de fapt, un efort ucrainean de a discredita Federația Rusă. În condițiile în care consecințele unei campanii de bombardamente s-ar răsfrânge asupra economiei, investițiilor și infrastructurii, este dificil de imaginat că ucrainenii ar organiza asta doar pentru a discredita Rusia.

 

Pentru Naida, este limpede că toate acestea reprezintă o nouă fază a războiului hibrid al Rusiei, care folosește „partizani” pentru a „destabiliza situația, crea panică, pentru a aduce pagube economiei”.

„Țintesc Kievul, Harkovul, Dnipropetrovsk și Odessa, și, de-a lungul unui potențial coridor terestru (între Rusia și Crimeea, peninsula ucraineană anexată anul trecut – n.red.), – Mariupol, Kerson și Mikolaiv. Separatiștii au nevoie de aceste orașe. Știu că nu au nicio șansă de supraviețuire fără coridorul terestru”, explică oficialul SBU.

 

 

 

(Sursa: independent.md)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments