Grav accident rutier duminică după-amiază pe raza comunei ieșene Vânători. Un automobil marca VW Golf a derapat și a intrat într-un copac, informează NewsPascani.com.
Șoferul acestuia a pierdut controlul volanului mașinii într-o curbă. Din primele verificări se pare că șoferul, care circula cu viteză, se afla sub influența băuturilor alcoolice. Alături de acesta se aflau în mașină alți trei băieți și o fată. Și aceștia miroseau a alcool, conform unor informații de la fața locului.
Pentru transportarea victimelor la Spitalul Municipal de Urgență Pașcani a fost nevoie de două echipaje de la Serviciul de Ambulanță și unul de la SMURD. Tinerii au suferit multiple fracturi, la cap, mâini și picioare, iar trei dintre aceștia se află în stare gravă.
Conform unor informații, tânărul care se afla afla la volan a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0,83 miligrame alcool pur în aerul expirat.
În cauză polițiștii Biroului Rutier au întocmit un dosar penal.
(Sursa: newspascani.com)