Membrii Delegației Permanente Teritoriale a PNL Iași i-au acordat, sâmbătă, deputatului Relu Fenechiu încrederea pentru continuarea mandatului acestuia în funcția de președinte al filialei județene.
În urma unui vot secret, Relu Fenechiu a primit mandatul de încredere din partea a 97 de reprezentanţi ai Delegaţiei Permanente Teritoriale a PNL Iaşi, în timp ce doar trei au votat împotrivă.
„Acest vot nu era pe ordinea de zi. Era o etapă pe care domnul Fenechiu a simţit că trebuie să o parcurgă şi a solicitat membrilor Delegaţiei Permanente Teritoriale a PNL Iaşi să spună dacă îi acordă încrederea pentru continuarea mandatului acestuia în funcţia de preşedinte al filialei judeţene. A fost un proces cu vot secret”, a declarat Marius Danga, secretar coordonator al filialei judeţene a PNL.
La rândul său, deputatul Relu Fenechiu, preşedintele filialei judeţene a PNL Iaşi, a spus că acest vot de susţinere îl responsabilizează pentru a-şi continua eforturile de a promova proiectele şi interesele Iaşiului la nivel naţional.
„Vreau să le mulţumesc colegilor mei pentru sprijin şi să îi asigur că, atât timp cât voi fi preşedintele acestei filiale, priorităţilor lor vor fi şi priorităţile mele”, a declarat Fenechiu.
Membrii Delegaţiei Permanente Teritoriale a Organizaţiei Judeţene a Partidului Naţional Liberal din Iaşi s-au întâlnit sâmbătă, la Ateneul Tătăraşi, pentru a stabili obiectivele la alegerile europarlamentare, dar şi pentru a discuta despre proiectele considerate prioritare la nivel judeţean.
(Sursa: ziare.com)