El – senator, unul dintre cei mai râvniţi burlaci liberali, fost ministru al Justiției şi cu o reputaţie solidă de crai, ea – deputată PD-L, frumoasă, fostă iubită a unuia dintre cei mai bogaţi români.
De aproape un an, Tudor Chiuariu (37 de ani) şi Valeria Schelean (32 de ani) formează un cuplu, spun surse apropiate celor doi. S-au cunoscut în urmă cu mulţi ani, când amândoi erau avocaţi şi ocupaţi cu alte relaţii amoroase. Au dat nas în nas, de-a lungul timpului, la multe evenimente politice şi mondene, la nunţi şi botezuri, iar din decembrie 2012 sunt colegi în Parlamentul României.
Potrivit apropiaţilor, Valeria Schelean şi Tudor Chiuariu s-au curtat reciproc, discret, ani la rând, dar fără a depăşi această barieră. Nu de alta, dar niciunul nu era “liber”… În urmă cu un an, însă, senatorul s-a lăsat cucerit relativ repede de frumoasă secretara executivă a democrat-liberalilor. Deşi relaţia pare tot mai solidă – cei doi s-au mutat deja împreună – au ales, totuşi, discreţia. Întrebați dacă se confirmă această legătură, Schelean și Chiuariu au spus că nu comentează.
Fabuloasă poveste de dragoste a Valeriei Schelean cu „regele vagoanelor”
La începutul anului 2011, CANCAN.ro publica detaliile incredibile ale poveştii de amor dintre Valeria Schelean şi unul dintre cei mai bogaţi afacerişti din România: Gruia Stoica, deţinătorul celei mai mari firme de transport feroviar din Europa de Sud-Est, care, datorită afacerii lui, a fost supranumit „Regele vagoanelor”. După ce s-au judecat ani la rând pentru custodia fetiţei lor, milionarul şi politiciana au avut parte, în 2010, de primul Crăciun liniştit, în familie.
Povestea de dragoste dintre Stoica şi timişoreanca Valeria Schelean a început în urmă cu 12 ani. Cei doi s-au iubit, au făcut împreună o fetiţă, pe care au botezat-o Timeea, dar apoi relaţia lor a început să scârţâie. Discuţiile dintre cei doi au dus, în final, la o ruptură, iar milionarul a refuzat să-şi recunoască fetiţa, aşa că tânăra avocată a trecut-o pe numele ei.
De atunci, procesele s-au ţinut lanţ, avocata târându-l pe milionar prin mai multe tribunale, atât la Timişoara, cât şi la Bucureşti. În plin scandal, Gruia Stoică a avut o revelaţie: a ajuns la concluzia că femeia care l-a chemat de zeci de ori în fata judecătorilor chiar îl iubeşte! Astfel, de câteva luni, cei doi au ajuns să împartă aceeaşi casă şi să petreacă vacante de vis, precum o adevărată familie.
De partea cealaltă, nici viaţa amoroasă a lui Tudor Chiuariu n-a fost una tocmai liniştită.
(Sursa: cancan.ro)