Echipaje ale Ambulanței și ale SMURD Iași au intervenit de urgență, în această dimineață, la Centrul Internațional de Limbi Moderne „EuroEd”. Mai mulți copii au fost atacați de un roi de viespi.
Educatorii spun că șapte dintre copiii aflați în curte se jucau, când, din senin, au fost atacați și înțepați de viespi. Incidentul este unul mai puțin obișnuit. Copiii, cu vârste cuprinse între șapte și zece ani, au fost transportați de urgență la Spitalul „Sf. Maria”.
Reprezentanții instituției de învățământ spun că, la momentul atacului insectelor, educatoarele care îi supravegheau pe micuți, când au văzut ce se întâmplă, au sunat imediat la numărul de urgențe 112 și au încercat să îndepărteze pericolul luându-i pe copii în interiorul instituției. Șapte dintre ei însă, au fost înțepați.
În momentul de față, micuții se află sub îngrijire medicală, iar părinții au fost anunțați imediat după incident de cadrele didactice.