Șefa Asociației „Caleidoscop”, pusă sub învinuire în dosarul copilului ucis de maidanezi

0
58

Carmen Secăreanu, preşedinta Asociaţiei „Caleidoscop” care a adoptat câinii ucigaşi, a fost pusă sub învinuire. Aceasta a mers, vineri, împreună cu avocatul său la Parchetul Bucureşti pentru a fi audiată.

 

„Ne-au adus la cunoştinţă conţinutul dosarului. Urmează să ne pregătim şi noi probele în apărare. Nu putem spune nimic concret pentru că abia aseară (joi seara n.r.) la ora 9.00 i s-a adus doamnei Secăreanu la cunoştinţă faptul că este parte incriminată în acest caz”, a declarat avocata preşedintei Carmen Secăreanu.

 

Preşedinta Asociaţiei Caleidoscop, Carmen Secăreanu, a venit, vineri, la Parchetul instanţei supreme pentru a fi audiată în dosarul în care se fac cercetări privind împrejurările în care a murit Ionuţ Anghel, unul dintre câinii care l-au muşcat fiind adoptat în 2008 de ONG-ul condus de aceasta. La Parchetul instanţei supreme a venit, cu aproximativ zece minute înaintea lui Carmen Secăreanu, şi Lavinia Mirela Nica, fost voluntar al Asociaţiei Caleidoscop.

 

Avocatul cu care Lavinia Mirela Nica a venit la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a declarat că aceasta are calitate de martor în dosar şi a venit să răspundă întrebărilor anchetatorilor, arată Mediafax.

 

Acesta a precizat că este prematur să se vorbească de acuzaţii, precizând că Lavinia Mirela Nica nu mai este membru al Asociaţiei Caleidoscop.

 

Dosarul penal a fost deschis în 3 septembrie de Parchetul Tribunalului Bucureşti, iar o zi mai târziu ancheta a fost preluată de procurorii Parchetului instanţei supreme, având în vedere complexitatea cauzei şi intensa mediatizare a acesteia.

 

Procurorii fac cercetări privind împrejurările în care a murit Ionuţ Anghel, în vârstă de patru ani, acesta fiind găsit cu sute de muşcături de câini, pe un teren privat, aparţinând unei firme, din apropierea Parcului Tei, în Sectorul 2 al Capitalei.

 

Anchetatorii vor verifica şi dacă au fost respectate dispoziţiile OUG 155/2001 privind programul de gestionare a câinilor fără stăpân.

 

În acest dosar a fost audiat, miercuri, la Parchetul instanţei supreme, Răzvan Băncescu, coordonator de proiect la Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA).

 

Unul dintre câinii care l-au omorât pe Ionuţ Anghel fusese sterilizat de ASPA şi adoptat de Asociaţia Caleidoscop pe 24 decembrie 2008.

 

(Sursa: rtv.net)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments