Primăriile din Vaslui, date în judecată de Prefectură pentru că AU INTERZIS EXPLOATAREA GAZELOR DE ȘIST

0
62

11 primării din județul Vaslui au fost date în judecată de Prefectură pentru că au luat, în consiliul local, hotărâri prin care interzic explorarea și exploatarea gazelor de șist în comunele lor. Reprezentantul Guvernului în teritoriu, prefectul Radu Renga spune că, la rândul său, este obligat de lege să acționeze în contencios administrativ hotărârile luate de primării pentru că acestea sunt ilegale. 

 

În total, 14 administraţii locale din judeţul Vaslui au aprobat hotărâri de consiliu local prin care interzic exploatarea gazelor de șist. Dacă trei dintre ele au anulat deciziile luate atunci când au fost somate de Prefectură, 11 au decis să susţină în instanţă hotărârile luate. Şase primării au avut luni primul termen de judecată, însă niciunul dintre edili nu s-a prezentat la proces.

 

„Prefectura imi face mie o înaintare în contencios a unei hotărâri pentu nerespectarea legislației dar anul trecut, consiliului local Iana i-a fost acordat aviz de legalitate dupa aceiași legislație care nu s-a schimbat,” a explicat Cristian Lungu, primarul comunei Coroieşti. 

Edilii spun că vor susţine, în continuare, cauza pentru care lupta si vor face tot ce le sta in putere pentru a opri exploatarea gazelor de sist.

„Să nu uităm că și autoritățile locale reprezintă tot statul român. Iar statul suntem noi, poporul. Este o poziție pe care o împărtășesc eu, consiliul local și toți locuitorii din comuna Tutova,” a spus și Ion Corciova, primarul comunei Tutova.

Pentru a veni în sprijinul primăriilor care au luat deja aceste hotărâri de consiliu local și alte administrații locale și-au arătat intenția de a introduce pe ordinea de zi a următoarelor ședinte, hotărâri prin care să interzică exploatarea gazelor de șist.

„Să dăm o hotărâre de Consiliu Local, unde probabil toți consilierii vor fi împotriva exploatării gazelor de șist prin metoda fracturării hidraulice. Da, o sa dăm și noi o hotărâre,” a spus Aurel Puiţă , primarul comunei Pogonești.

Prefectul Radu Renga atrage atenția primarilor că prin aceste acțiuni încalcă legea.

„Le-am arătat că sunt ilegale hotărârile, din punctul de vedere al legislaţiei române, la această oră, pentru că ei îşi depăşesc competenţa materială luând astfel de hotărâri. Aş vrea să vă citesc doar un articol din Constituţia României, este vorba despre art.136 care spune: Bogăţiile de orice natură ale subsolului, în stare de zăcământ, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice a statului şi nu al unităţilor administrativ teritoriale,” a declarat Radu Renga, prefectul judeţului Vaslui.

Urmatorul termen de judecată pentru primariile din Vaslui este pe data de 23 septembrie.

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments