O tânără jurnalistă ar fi fost violată în apropierea sediului Guvernului, scrie b365.ro.
„Poliţia Capitalei a fost sesizată prin numărul unic de urgenţă 112, marţi, în jurul orei 17.00. Un individ ar fi ameninţat-o pe femeie cu un cuţit şi ar fi dus-o în apropierea Lacului Floreasca unde ar fi obligat-o să întreţină raporturi sexuale orale”, a declarat pentru B365.ro Emilia Mihai, purtător de cuvânt al Poliţiei Capitalei.
Este vorba de un agresor în vârstă de aproape 40 de ani pe care jurnalista nu-l cunoaşte.
APEL către autorităţi
Europa FM și Radio 21 lansează un apel public la adresa autorităților pentru a depune toate eforturile necesare în acțiunile de identificare și prindere a individului scelerat care, în după amiaza zilei de 10 septembrie, recurgând la amenințări cu cuțitul în plină stradă, a violat-o pe una dintre colegele noastre.
Suntem consternați să descoperim că această odioasă întâmplare a fost posibilă pentru că, în plină zi, la ora 16.00, pe un bulevard central al Capitalei, între zona Perla și Lacul Floreasca, trecătorii au asistat impasibili la agresarea unei femei, care a fost amenințată cu un cuțit în zona feței că își va pierde ochiul dacă strigă după ajutor. Deși colega noastră plângea, era în mod evident amenințată și a fost împinsă sute de metri, nimeni nu a intervenit sau sunat la numărul de urgență 112. Constatăm cu mâhnire că, din cauza pasivității opiniei publice, suntem tot mai des martorii unor atrocități de stradă.
Nu este pentru prima dată când una dintre colegele noastre este agresată în plină stradă. În urmă cu trei săptămâni, o altă colegă a fost atacată în zona stației de metrou Aurel Vlaicu, dar, din fericire, a scăpat nevătămată fizic.
În condițiile în care două angajate ale aceleiași companii devin victime ale agresiunilor de stradă într-un interval atât de scurt de timp, ne întrebăm dacă nu cumva ne confruntăm cu un individ obsedat și dacă nu cumva multe alte femei au fost victimele unor violențe de stradă, dar, în urma traumelor fizice sau psihice suferite, au ales să păstreze tăcerea și să nu anunțe autoritățile.
(Sursa: realitatea.net)