Noapte de groază, la Galaţi: 8 morţi, sute de sinistraţi, 17 localităţi inundate

0
101

Opt persoane şi-au pierdut viaţa luate de viituri, în noapea de miercuri spre joi, în judeţul Galaţi, în timp ce peste 700 de case din 17 localităţi din judeţ au fost inundate, sute de oameni fiind evacuaţi, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Nicolae Bacalbaşa.

 

În unele zone din judeţ, cantităţile de precipitaţii au fost de 110 l/mp, formâdu-se viituri pe versanţi.

„Au fost cantităţi foarte mari de precipitaţii (110 l/mp la Griviţa, 96 l/mp la Vlădeşti) şi scurgeri importante de apă pe versanţi, fapt ce a dus la creşterea rapidă şi semnificativă a debitelor pâraielor Suhu şi Geru. Viiturile au făcut patru victime. În localitatea Cuca, doi bărbaţi cu vârste de 62, respectiv 85 de ani au murit înecaţi, o femeie de 74 de ani a decedat cel mai probabil în urma unui infarct, iar la Cudalbi, o fetiţă de opt ani a fost luată de viitură. De asemenea, o persoană este dată dispărută, la Griviţa”, a spus purtătorul de cuvânt al Prefecturii Galaţi, Petrica Paţilea, potrivit Mediafax.

Potrivit acesteia, au fost inundate peste 700 de case şi peste 500 de curţi şi grădini, fiind evacuate de către pompieri 339 de persoane şi salvate 45 de persoane şi 122 de animale.

Reprezentantul ISU Galaţi, Eugen Chiriţă a declarat că în urma ploilor torenţiale circulaţia a fost parţial blocată pe drumul naţional 26, între localităţile Vlădeşti şi Oancea o situaţie similară înregistrându-se şi pe un drum judeţean între localităţile Chiraftei şi Viile. Traficul feroviar pe ruta Galaţi-Bârlad a fost blocat temporar între Măstăcani şi Fârţăneşti din cauza terasamentul căii ferate, afectat de aluviuni pe o porţiune de aproximativ un kilometru.

(Sursa: rtv.net)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments