Universitatea americană Harvard a decernat, joi seara, Premiile Ig Nobel 2013, acordate în fiecare an pentru descoperiri ştiinţifice ciudate şi amuzante, relatează AFP, citată de Agerpres.
Premiile, sponsorizate de revista Annals of Improbable Research, sunt decernate pentru cel de-al 23-lea an, scopul lor declarat fiind de a-i face oamenii mai întâi să râdă, iar apoi să gândească.
Echipa de cercetători condusă Laurent Begue (Universitatea Pierre Mendes, din Grenoble, Franţa) şi-a adjudecat premiul în psihologie pentru un studiu care demonstrează influenţa pozitivă a băuturii asupra frumuseţii fizice. Studiul intitulat „Beauty is in the eye of the beer holder” („Frumuseţea este în ochii deţinătorului de bere”) susţine că cu cât bei mai mult, cu atât te consideri mai frumos. Cercetarea subiectului a fost realizată în cooperare cu universităţile Paris-Descartes, Paris-VIII şi Universitatea de Stat din Ohio, iar constatările i-au fost publicate anul trecut în British Journal of Psychology.
În medicină, premiul a fost atribuit unei echipe sino-japoneze care a studiat efectul muzicii de operă asupra şoarecilor cărora li s-a făcut un transplant cardiac.
De asemenea, un studiu a primit Premiul probabilităţii pentru că a arătat că cu cât o vacă rămâne lungită mai mult timp, cu atât este mai probabil ca ea să se ridice în curând. Autorii săi – cercetători din Marea Britanie, Olanda şi Canada – au mai descoperit că dacă o vacă se ridică, nu este uşor să ştii când se va culca din nou.
Premiul antiNobel pentru pace i-a fost decernat preşedintelui Belarus, Aleksandr Lukaşenko, pentru că a declarat că în ţara sa aplauzele în public sunt o încălcare a legii.
La categoria biologie şi astronomie, premiul a fost atribuit unei echipe internaţionale de cercetători (Suedia, Africa de Sud, Germania, Australia, Marea Britanie) care a arătat că gândacii de bălegar – când se rătăcesc – îşi regăsesc drumul privind Calea Lactee.
În fizică, premiul a revenit unor cercetători din Italia (Universitatea din Milano), Franţa, Rusia, Elveţia şi Marea Britanie care au susţinut că unele persoane ar fi capabile fizic să alerge pe suprafaţa unui lac dacă acesta este sub influenţa lunii.
Premiul antiNobel la chimie a recompensat o echipă japoneză care a descoperit că procesul prin care cepele provoacă lăcrimarea este mai complicat decât credeau oamenii de ştiinţă până acum.
Premiile au fost remise câştigătorilor lor de cinci autentici laureaţi ai premiului Nobel: Dudley Herschbach (chimie, 1986), Roy Glauber (fizică, 2005), Eric Maskin (economie, 2007), Sheldon Glashow (fizică, 1979) şi Frank Wiczek (fizică, 2004).
Câştigătorii, care călătoriseră pe cheltuiala proprie, au avut la dispoziţie 2 minute pentru discursul de mulţumire, iar cea care a supravegheat cu intransigenţă să nu-şi depăşească timpul acordat a fost o fetiţă de 8 ani.
Pentru prima dată, câştigătorii Premiilor Ig Nobel au primit şi bani – 10 trilioane de dolari, însă dolari din Zimbabwe, adică aproximativ patru dolari americani.
(Sursa: rtv.net)