Un alt torţionar, responsabil de moartea a zeci de deţinuţi politici în timpul regimului comunist, va fi dat pe mâna justiţiei. Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc a sesizat Parchetul General în cazul fostului comandant al coloniei de muncă de la Periprava, colonel (r) Ion Ficioru.
Alături de Alexandru Vişinescu, fost comandant al închisorii Râmnicu Sărat, pus deja sub acuzare pentru genocid, Ion Ficioru (85 de ani) se numără printre cei 35 de torţionari despre care Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a anunţat că a declanşat procedurile de investigare, pentru crime şi abuzuri în închisorile comuniste.
La fel ca şi în cazul lui Vişinescu, cercetătorii IICCMER susţin că faptele lui Ion Ficioru se încadrează la infracţiunea de genocid. În perioada 1960-1963, în calitate de comandant al coloniei de muncă de la Periprava, a Ion Iosif Ficioru a supus deţinuţii politici la condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugerea fizică a acestora, prin acţiuni ce depăşesc cadrul legal (lipsa medicamentelor şi a îngrijirii medicale refuzul de a acorda asistenţă adecvată, degradarea stării de sănătate a condamnaţilor prin lipsa hranei, lipsa încălzirii, pedepsele aplicate discreţionar şi abuziv, condiţii de detenţie inumane, rele tratamente, bătaia şi alte violenţe).
Colonel (r) Ion Ficioru, este considerat unul dintre cei mai duri ofiţeri de penitenciare din perioada regimului comunist. Ficioru a condus Penitenciarul Suceava, colonia de muncă Periprava, dar şi colonia de muncă de la Poarta Albă. Periprava a fost însă închisoarea care i-a adus notorietatea printre deţinuţi.
„Tribunalul” colonelului Ion Ficioru
Colonelul Ion Ficioru (maior pe vremea când era comandant la Periprava) a rămas în amintirea deţinuţilor ca un om de o cruzime bestială. După el, deţinuţii nu aveau „dreptul decât la soare şi la aer”. Conform altor relatări, Ion Ficioru obişnuia să treacă cu calul peste trupurile deţinuţilor.
Din cauza hranei precare pe care deţinuţii o primeau în colonie, foamea era endemică la Periprava. Din acest motiv, unii deţinuţi au ajuns să mestece boabe de porumb crud de pe câmp. Cei care erau prinşi, erau aspru pedepsiţi la ordinul comandantului, în cadrul unui “tribunal” special insituit de maiorul Ion Ficioru. La pedepse erau supuşi şi cei care nu reuşeau să îndeplinească “norma” la îndiguirile care se făceau la apele Dunării.
Iată cum descriu foştii deţinuţi politici un “proces” desfăşurat la Periprava. Cei care urmau să fie pedepsiţi, erau aliniaţi în faţa unei barăci. În acest timp, ochii le erau acoperiţi cu ochelari cu lentile negre. Apoi, deţinuţii erau invitaţi, pe rând, de “judecători” – comandantul şi cadrele din subordine, să intre în „sala de judecată”. Ajuns în faţa “completului de judecată”, deţinutul era întrebat cu care mână a mâncat porumbul. După ce răspundea, “judecătorul” dădea verdictul: ridica o dată cele două mâini şi încă o dată o mână. Asta însemna că deţinutul a fost pedepsit cu câte 15 lovituri la ambele mâini şi la tălpile goale. După “proces”, deţinutul era dus într-o cameră alăturată, era întins pe o scândură şi gardienii îi aplicau corecţia.
Periprava, lagărul morţii
Alături de închisorile de la Sighet, Jilava, Râmnicu Sărat, Piteşti şi Aiud, Periprava a fost unul dintre “abatoarele umane” care au decimat elitele politice, militare şi culturale ale României interbelice.
Formaţiunea 0830 Periprava era situată pe grindul Letea, în Delta Dunării, la 30 de kilometri de punctul de vărsare al braţului Chilia în Marea Neagră. Izolat de apele Dunării, lagărul era la 3 kilometri de satul Periprava, de la care a împrumutat numele, şi la 8 kilometri de satul C.A. Rosetti.
Iniţial, punct de lucru pentru recoltarea stufului şi secţie a formaţiunii Chilia, Periprava a devenit unitate independentă la 1 iulie 1956. Colonia dispunea de barăci, grajduri, magazii, silozuri, bucătărie şi era înconjurată de un gard de sârmă ghimpată, înalt de 2,5 metri.
La Periprava, deţinuţii au fost folosiţi la construirea digului, defrişarea stufului, desţelenirea terenului din zonă, creşterea animalelor într-o fermă zootehnică, dar şi la construirea unei şosele de 2,5 kilometri, cale de acces către colonie. După valurile de arestări declanşate de Securitate în 1958, efectivele de deţinuţi de la Periprava au crescut. Prin urmare, colonia a fost extinsă cu mai multe secţii (Grind şi Saivane) şi puncte de lucru pentru recoltarea stufului. Deţinuţii recrutaţi pentru această muncă erau internaţi pe bacuri plutitoare.
Din cauza condiţiilor inumane din această colonie şi a normelor de lucru imposibil de realizat chiar şi de către persoane în putere, bine hrănite, la Periprava numărul deceselor era foarte mare. Potrivit mărturiilor, în lagăr mureau în fiecare noapte câte 2-3 deţinuţi, care erau abandonaţi pe puntea bacului câteva zile. Când se adunau mai multe cadavre, gardienii le îngropau în gropi comune.
Personalităţi care au trecut prin infernul de la Periprava
Dezideriu I. Sârbu (1919-1989), profesor universitar, scriitor. Mai cunoscut prin pseudonimul său literar, I.D. Sârbu, provenit dintr-o familie de mineri de pe Valea Jiului, s-a format în atmosfera Cercului Literar de la Sibiu, al cărui model intelectual a fost Lucian Blaga. Membru al Partidului Comunist în ilegalitate şi participant, pe frontul de est, la războiul împotriva URSS, el a ajuns, la 27 de ani, cel mai tânăr cadru universitar din ţară, fiind şi doctorandul lui Lucian Blaga. A fost arestat în septembrie 1957 pentru manifestări ostile la adresa regimului comunist. Există voci care susţin că experienţa sa de viaţă a constituit sursa de inspiraţie pentru personajul Victor Petrini din romanul „Cel mai iubit dintre pământeni”.
Boilă, Matei (1926), membru PNŢ din 1945 şi activist al Mişcării studenţilor anticomunişti. Preot greco-catolic din 1977. După 1990 a fost senator ţărănist şi vicar al Clujului. A fost arestat în 1947 timp de câteva săptămâni, după care a trăit ascuns vreme de doi ani. La 14 decembrie 1952 a fost arestat din nou şi condamnat pentru uneltire contra ordinii sociale. A fost graţiat la 29 iulie 1964 ca urmare a Decretului 411.
Virgil Carianopol (1908–1984), poet. A fost arestat la 10 noiembrie 1956 de către Direcţia Anchete din Ministerul de Interne pentru uneltire contra ordinii sociale. Motivul real era frecventarea unui cerc literar care se desfăşura în casa soţiei lui Pamfil Şeicaru. A fost condamnat de Tribunalul Militar Bucureşti, pentru agitaţie publică, la 5 ani de închisoare corecţională.
Gheorghe Boldur-Lăţescu (1929), prof. univ. dr. în economie, inginer şi scriitor. Cadru universitar al Academiei de Studii Economice Bucureşti. A fost arestat în 1949 şi condamnat, pentru crimă de surpare a ordinii constituţionale, la 2 ani de închisoare.
Gheorghe Cristescu (1882–1973). Unul din liderii mişcării social-democrate în primul deceniu al secolului al XX-lea. Liderul socialiştilor din Vechiul Regat pe parcursul Primului Război Mondial. Deputat în primul Parlament al României Mari. A fost li
derul delegaţiei Partidului Socialist care a semnat la Moscova, în decembrie 1920, afilierea necondiţionată la Komintern şi primul secretar-general al Partidului Comunist Român (octombrie 1922 – octombrie 1924). Exclus din partid în 1926.
Mihai Dobzeu (1921), prelat ortodox. A fost părintele spiritual al lui Nicolae Steinhardt, pe care l-a botezat în timpul detenţiei comuniste. A fost arestat de mai multe ori pentru că a protestat la măsurile luate de comunişti împotriva Bisericii. În 1959, a fost condamnat la 7 ani corecţie pentru uneltire.
Adrian Marino (1921-2005), critic literar, doctor în filologie. Fost asistent al lui George Călinescu. Membru PNŢ, a fost arestat în 1949 şi condamnat la 10 ani temniţă grea pentru uneltire împotriva ordinii sociale.
Mărturii din infern
Unul dintre deţinuţii politici care au reuşit să supravieţuiască regimului de exterminare de la Periprava a fost Florin Pavlovici (77 de ani – foto dreapta). Provenit dintr-o familie de învăţători, Florin Pavlovici a absolvit, în 1958, Facultatea de Filozofie, secţia Ziaristică. La 2 februarie 1959, a fost arestat, alături de alţi foşti colegi de facultate, sub acuzaţia de „complot contrarevoluţionar”.
A fost condamnat de Tribunalul Militar Bucureşti la 5 ani închisoare, ispăşindu-şi pedeapsa în mai multe închisori, printre care şi Periprava. A fost eliberat din închisoare în ianuarie 1964. Florin Pavlovici a povestit pentru “Adevărul” calvarul prin care a trecut în colonia de muncă din Delta Dunării.
“În primăvara lui 59’, un lot de 600 de deţinuţi au fost transferaţi de la Gherla, la Periprava, la munci agicole. Era un regim de exterminare. I se spunea colonie de muncă, dar era de fapt un lagăr. Nu le plăcea să folosească termenul lagăr, pentru că nu suna prea socialist. Eram 1.200 de deţinuţi politici, iar într-o anexă a lagărului, erau şi vreo 100 de deţinuţi de drept comun. Foarte repede, cei de drept comun au fost mutaţi, administraţia temându-se să nu fie contaminaţi de noi, politicii. Deţinuţii de drept comun erau numiţi hoţi, iar politicii, bandiţi. Bandit avea conotaţia de duşman al poporului”, spune Florin Pavlovici. Potrivit acestuia, bătăile sistematice primite de deţinuţi, precum şi înfometarea, erau menite să-i extermine.
“Pedepsele ţineau de imaginaţia gardienilor. Asta însemna bătăi cu ciomege şi cozi de lopată. Dădeau unde nimereau, mai ales în cap. Pedepsele erau date mai ales pentru neîndeplinirea normei la dig. Săpam gropi din care scoteam pământ şi îl căram cu roaba 3-400 de metri la diguri. Într-o perioadă, am fost pus să sap în zona unui drum. Pământul era atât de bătătorit, încăt se săpa foarte greu. Aşa se face că timp de o lună de zile nu am putut să fac norma şi am fost bătut în fiecare seară”, rememorează Florin Pavlovici.
„Un bătrânel simpatic”
Ion Ficioru s-a ferit să dea ochii cu presa. Baricadat în apartamentul său din Calea Griviţei, situat într-un bloc din imediata vecinătate a Gării de Nord, fostul torţionar nu a răspuns nici la uşă şi nici la telefon. În tot acest timp, paşii acestuia se auzeau încet prin casă.
Fostul torţionar nu este un simplu locatar, el îndeplineşte şi funcţia de dministrator al blocului. Vecinilor nu le vină să creadă că bătrânelul simpatic şi amabil, care le încasează lună de lună întreţinerea, a impus un regim de teroare la Periprava, în urma căruia zeci de deţinuţi politici au murit.
”O persoană prietenoasă, care îţi sare în ajutor atunci când ai nevoie. Dacă întârziam cu plata întreţinerii, mă suna să-mi reamintească. Soţia i-a murit în urmă cu trei ani, acum locuieşte singur. Din câte ştiu, are şi un fiu, dar nu l-am văzut niciodată pe aici”, a declarat un vecin.
O altă locatară ştia doar că Ion Ficioru a fost militar de carieră, nicidecum că a condus un lagăr pentru deţinuţi politici. De altfel, în bloc locuiesc mai ales foşti ofiţeri de miliţie şi Securitate sau descendenţi ai acestora. În anii 80’, imobilul a fost repartizat Ministerului de Interne pentru cazarea cadrelor.
“Este un administrator foarte bun, este ordonat, se vede că a fost militar. Are o prestanţă deosebită, se îmbracă numai la cămaşă şi costum. De când este admnistrator, a făcut ordine în bloc. Înainte, aici veneau foarte mulţi drogaţi să se drogheze pe scară. Acum e curat şi ordine. Nu cred că a fost în stare de aşa grozăvii…”, a declarat femeia.
Ion Ficioru are o viaţă lipsită de griji. Pensia militară de 5.100 de lei pe lună, la care se adaugă salariul de administrator, îi asigură o bătrâneţe liniştită. Respectat pentru seriozitatea sa, fostul torţionar este considerat un adevărat model printre locatari.
Biografia lui Ion Ficioru
Născut la 4 aprilie 1928, în comuna Cucerdea, jud. Mureş, Ion Ficioru provenea dintr-o familie religioasă adeptă a cultului baptist. A intrat în Partidul Comunist în primăvara lui 1946, activând în Biroul Judeţenei Târnava Mică a Tineretului Progresist.
În octombrie 1946, Ion Ficioru s-a căsătorit, fără asentimentul organului de partid, cu Maria Căluţiu al cărei tată era pastor baptist (Dumitru Căluţiu).
A fost secretar al celulei PCR/PMR din Uzina Electrica din Târnăveni (martie 1947–septembrie 1948) şi instructor cu probleme organizatorice în Secţia Organizatorică a Judeţenei de Partid Târnava Mică (decembrie 1948–iunie 1949).
În octombrie 1949, a fost încorporarea în armată (Regimentul 2 Aviaţie Craiova). În ianuarie 1950, Ficioru a fost recrutat în Ministerul de Interne, având referinţe politice foarte bune de la superiorii săi, dar şi de la Judeţeana PMR Târnava Mică. Ulterior, a fost repartizat la şcoala de ofiţeri politici de la Ineu. Datorită rezultatelor foarte bune obţinute în timpul cursurilor, după numai 6 luni a fost trimis la perfecţionare în aparatul de Securitate, respectiv la Şcoala de contrainformaţii Km. 32 Periş. Cu prilejul zilei de 23 august 1950, Ficioru a fost înaintat la gradul de locotenent de Securitate, fiind repartizat ca şef de Birou în Serviciul de contrainformaţii al Armatei, în cadrul Direcţia Generale a Securităţii Poporului. Din cauza originii sale nesănătoase (părinţii şi soţia sa erau membri ai cultului baptist), în 1951, locotenentul Ficioru a fost trecut la Direcţia Generală a Penitenciarelor, unde a rămas până la trecerea în rezervă (1982).
Ion Ficioru a fost comandant la Colonia de muncă Poarta Albă (1953–1955), comandant la Penitenciarul Suceava (1955–1956), comandant la Colonia de muncă Borzeşti R 10 (1956–1958), locţiitor şi comandant la Colonia de muncă Periprava (1958–1963), locţiitor al comandantului la Colonia de muncă Ostrov (1963–1964), locţiitor şi comandant la Colonia de muncă Giurgeni (1964–1967); locţiitor, comandant şi şef de secţie la Penitenciarul Văcăreşti (1967–1976), comandant al Secţiei „Periş” din cadrul Penitenciarului Ilfov (1976–1977), comandant de secţie şi locţiitor la Spitalul penitenciar Bucureşti (1977–1982).
(Sursa: adevarul.ro)
