LOVITURĂ DE TEATRU: Aurel Dobaşu, noul patron de la TELE M. Valoarea tranzacţiei: 1 EURO.

0
363
Aurel Dobaşu, oficial noul patron al TELE M
Aurel Dobaşu, proprietarul unei agentii locale de monitorizare a presei, a fost prezentat în această dimineaţă ca noul proprietar al postului de televiziune TELE M. Anunţul a fost făcut oficial în faţa celor 42 de angajaţi ai canalului media, în cadrul unei şedinţe la sfârşitul căreia fostul patron, Dănuţ Prisecariu a ridicat din umeri şi a spus: „Asta este, n-am ce face…”.

Zvonurile privind vânzarea TELE M circulau de aproape un an, dar s-au intensificat în ultimele două săptămâni. Se vehiculau două scenarii: fie Dănuţ Prisecariu nu mai face faţă costurilor mari ale televiziunii, vehiculându-se o pierdere lunară de 20.000 de euro, fie încercarea unei „tranzacţii de faţadă”, prin care patronul fondator să-şi păstreze influenţa în cadrul companiei.

Venirea lui Aurel Dobaşu este doar pe jumătate o supriză. Suma anuntaţă a tranzacţiei a fost de 1 euro. Dobaşu este unul dintre apropiaţii lui Dănuţ Prisecariu din ultimii ani. Surprinde faptul că Aurel Dobaşu îşi asumă oficial întreţinerea unei televiziuni cu 42 de angajaţi şi costuri lunare de câteva zeci de mii de euro, în condiţiile în care la propria sa agenţie de monitorizare a avut dificultăţi cu plata salariilor şi nu are alte afaceri care să-i aducă mari venituri. Dobaşu a fost în ultimii ani doar un „locotenent loial” al lui Dănuţ Prisecariu.

Surse interne ne-au declarat că, odată cu încheierea tranzacţiei, Aurel Dobaşu devine şi directorul postului, fostul manager Mihaela Pădure fiind eliberat din funcţie. Contactat telefonic, Dănuţ Prisecariu a confirmat vânzarea TELE M: „Postul TV nu l-am vândut din motive financiare. Va fi trimis un comunicat din partea noii conduceri”. El a mai spus că „viaţa merge înainte” şi că a renunţat definitiv la a mai finanţa instituţii media.

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments