„Doamna de fier” a lumii politice ieșene, Camelia Gavrilă, a fost sâmbătă, 28 septembrie, mult mai permisivă și mai îngăduitoare. Motivul: liberala din fruntea ISJ Iași a fost soacră mică.
Inspectorul școlar general și-a cununat religios, astăzi, fiica, Amalia Gavrilă, în vârstă de 29 de ani, cu George Lazer, 31 de ani. Slujba a fost oficiată de Înalt Preasfințitul Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei, la Biserica Bărboi. Pe lângă invitații care fac parte din familiile mirilor, la eveniment a fost prezent și președintele Consiliului Județean, liberalul Cristian Adomniței.
Cununia religioasă a avut loc la o săptămână după cea civilă. Petrecerea de nuntă are loc sâmbătă seara, la unul dintre restaurantele din cadrul Palas Mall.